Prima pagină » Federovici: “Noi prevederi privind stagiul de cotizare în condiții deosebite”

Federovici: “Noi prevederi privind stagiul de cotizare în condiții deosebite”

În şedinţa din data de 24 noiembrie 2014, Plenul Senatului a dezbătut şi aprobat cu 97 de voturi pentru şi 2 împotrivă, raportul suplimentar al Comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială la Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.55 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prin care perioadele de vechime în muncă realizate în grupa I de muncă, mai mici de şase ani, precum şi cele lucrate în grupa a II de muncă se consideră stagiu de cotizare în condiţii deosebite.

 

“În acest fel, pentru egalitate de tratament între asigurații sistemului, cei care au lucrat anterior datei de 1 aprilie 2001 atât în grupa I cât şi în grupa a II-a de muncă şi care nu au putut fructifica aceste perioade întrucât acestea nu erau suficiente pentru obţinerea unei reduceri de vârstă pe fiecare categorie în parte, îşi pot cumula cele două perioade beneficiind, astfel, de reducerea de vârstă prevăzută de lege la art.55 alin.(1)”, a declarat senatorul Doina Federovici.

De exemplu, o persoană care a lucrat 3 ani în grupa I de muncă şi 3 în grupa a II-a de muncă poate beneficia de reducerea de vârstă de un an prevăzută la articolul mai sus menţionat.
Potrivit art 75 alin 1 si 3 din Constituția României, republicată, Camera Deputaților este Cameră decizională cu privire la acest proiect de lege.

www.facebook.com/banulbotosanean
banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)

250x250x

250x250x