Prima pagină » Anunț făcut de Ciofu și Federovici și care vizează câteva zeci de comune

Anunț făcut de Ciofu și Federovici și care vizează câteva zeci de comune

Cămine culturale și săli de sport, investiții în Botoșani cu bani de la CNI! 20 de cămine culturale și câteva săli de sport vor fi construite sau reabilitate cu bani de la Compania Națională de Investiții, aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației.

„20 de cămine erau eligibile pe lista de investiții la sfârșitul anului trecut, dintre care la Căminul cultural din Mihăileni și la Casa de cultură din Darabani se va semna imediat ordinul pentru a putea avea loc licitațiile. Vor avea loc noi sesiuni în care vor fi prinse la investiții celelalte cămine, care nu au intrat încă la finanțare”, a declarat senatorul Doina Federovici.

Și deputatul Tamara Ciofu a anunțat că în Răchiți vor fi construite două cămine culturale cu bani de la CNI.
„Va fi reabilitată sala de sport a Colegiului Național Mihai Eminescu, dar încercăm să prindem o finanțare pentru o sală de sport la Liceul de arte, și o sală de atletism cu pistă de antrenament pentru marș la Liceul cu Program Sportiv. Din județ avem 7-8 cereri de finanțări pentru reabilitarea sau construirea unor săli de sport”, a declarat Ciofu.

www.facebook.com/banulbotosanean
banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)