Prima pagină » Ceva bun din războiul PNL-PSD: Țurcanu premiază cu tablete eliminații din concursul lui Portariuc

Ceva bun din războiul PNL-PSD: Țurcanu premiază cu tablete eliminații din concursul lui Portariuc

Pentru prima oară din iulie 2012 și până acum au și botoșănenii ceva de câștigat de pe urma războiului dintre PSD și PNL. Liberalii îi vor premia pe elevii care au fost eliminați din concursul organizat de Primăria Botoșani și unde pentru recitarea poemului Luceafărul se oferă ca premiu câte o tabletă.

„Considerăm că nu este corect față de acei copii, care s-au pregătit și au sperat că ar putea câștiga o tabletă, să fie excluși din concurs doar din simplul motiv că nu locuiesc în municipiu, și prin urmare, părinții lor nu au drept de vot pe raza acestuia. Elevii învață la unele din unitățile școlare din municipiu și apreciem că fiecăruia dintre ei trebuia să li se acorde șansă egală în competiția pentru câștigarea unei tablete”, se arată în comunicatul de presă transmis de PNL Botoșani.

Liberalii au cerut Primăriei Municipiului Botoșani să le pună la dispoziție, prin intermediul viceprimarului PNL Cătălina Lupașcu, și a consilierilor locali PNL, lista cu cei 37 de elevi care au fost eliminați fără a mai trece prin filtrul examinării.

„Noi, liberalii, vom oferi celor 37 de elevi câte o tabletă de ultimă generație pentru că suntem convinși că au fost conștiincioși și au învățat poezia „Luceafărul” și prin urmare, merită o recompensă similară cu cea de care vor beneficia candidații rămași în concursul municipalității”, potrivit comunicatul transmis de PNL.

www.facebook.com/banulbotosanean
banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)