Prima pagină » Octogenar mort în accident pe strada Împărat Traian

Octogenar mort în accident pe strada Împărat Traian

Un botoşănean de 83 de ani şi-a pierdut viaţa, după ce a fost izbit în plin de un autoturism. Bărbatul s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără a se asigura, moment în care a fost accidentat mortal. Echipajul de pe ambulanţă nu a mai putut face nimic pentru octogenar, care a decedat la locul accidentului.

“La data de 30 aprilie 2013, orele 10:53, Constantin I., de 47 de ani, din municipiul Botoşani, posesor al pemisului de conducere categoria B, din anul 2011, în timp ce conducea autovehiculul marca Nissan Juke, pe strada Împărat Traian din municipiu spre comuna Răchiţi, la intersecţie cu strada Cornului, surprinde şi accidentează pe Toader I., de 83 de ani, din municipiu, care s-a angajat în traversarea străzii Împărat Traian, prin loc nepermis şi fără a se asigura, acesta venind din partea dreaptă a sensului de deplasare a autoturismului, de pe strada Cornului. La faţa locului s-a prezentat un echipaj de ambulanţă care a constatat decesul victimei”, a declarat Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani.

Conducătorul auto, Constantin I. a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind 0 şi i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)