Știri locale Visit Botoșani

VIDEO ”Seară de TRAI în fericire” la Botoșani, un succes multe firme locale, muzică, poezie și fericire. ”Botoșănenii merită asta!”

Cristina Derscariu a reușit să organizeze la Botoșani un super-eveniment dedicat botoșănenilor, pentru promovarea fericirii și a produselor și serviciilor furnizate de firmele locale, de producători locali fascinanți.

La Hotel Rapsodia, Cristina Derscariu a reușit să adune botoșăneni care pur și simplu au vrut o seară cu prietenii în oraș într-o atmosferă plină de optimism și fericire.  

Ana Băianu, psihoterapeut, și tenorul Gabriel Bîrjovanu au fost cei care au asigurat și partea de show, alături de somelierii de la Diasos, conduși de Florin Huștiuc, dar și de surpriza Iustina Irimia, una din ”Fetele de la Botoșani”, care a deschis evenimentul cu celebra melodie ”Hai la Botoșani!”.

Cu o Ana Băianu într-o formă de zile mari și cu tenorul Gabriel Bîrjovanu care a demonstrat cu vârf și îndesat că a știut unde a ajuns, în orașul lui Mihai Eminescu, și a recitat inclusiv poezia Odă (în metru antic) a marelui poet național. Duminică și luni, Botoșani organizează Zilele Mihai Eminescu, iar luni va avea loc Ziua Culturii Naționale, ceea ce tenorul Bîrjovanu a arătat că știe. Mai mult decât atât, Bîrjovanu a cucerit inimile localnicilor prezenți prin faptul că a vrut musai să cânte ceva din George Enescu la Botoșani.

De la cea mai cunoscută cramă acreditată din județ, Jitar, la sucul bio Căti-Neața, dulceața, siropul și șerbetul de trandafir de la Paboland, Bunătățile de la iaz cu pește din Hudești și Podu Iloaiei, la produsele unicat decorate hand-made cu foiță de aur de Alina Caliniuc la ”Agnes Design Atelier”, broșele hand-made produse de Anamaria Dăscălescu la ”Ana D.”, pălăriile unicat ale Mihaelei Iacob de la „Mella‘ s Hat„. Totodată, Studio Mobilli a oferit reduceri la mobila și produsele oferite de moderna fabrică înființată de Bogdan Strugariu.

Compania Interbrand Richtig, deținută de familia Simona și Cătălin Pușcașu, a oferit reduceri la produsele comercializate.

Carmangeria Brăești a oferit din produsele sale delicioase, reduceri au oferit și Centrul educațional Ama Green, Alina Cristina Sava și Cosmin Sava au oferit reduceri substanțiale la sesiunile lor de coaching, Lucia Cîmpan a venit cu cartea ”Estetica Împlinirii”, Serenity SPA a oferit reduceri la gama de produse și servicii oferite, Addis Gym a fost prezentsată ca un model de mai bine de 20 de ani în domeniul cluburilor de fitness,  Năsturica a oferit face-painting gratuit, Cabinet Puiu, servicii medicale holistice profesionale, a oferit ședințe gratuite, Vogue Beauty Center și REC Auto au venit cu propriile lor reduce și vouchere.

Anca Sofian a avut o expoziție superbă de tablouri care a înfrumusețat zona expozițională a artiștilor și producătorilor locali.

”Vom organiza și o a doua ediție a TRAI la Botoșani pentru că botoșănenii merită așa ceva”, a declarat Cristina Derscariu.

Aceasta a reușit să aducă la ”TRAI” fericit în Botoșani peste 200 de persoane, într-o zi în care a fost despre ”Mulțumesc!” și în care Botoșani trebuie să îi mulțumească Cristinei Derscariu pentru ce a făcut pentru comunitate!

Evenimentul s-a bucurat și de sprijinul voluntarilor de la Fundația Județeană pentru Tineret.