Știri locale Visit Botoșani

Premieră la Teatrul ”Mihai Eminescu”: Zeițe de categoria B

Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani vă invită în acest sfârșit de săptămână, sâmbătă la premiera spectacolului „Zeițe de categoria B” de Alexandra Felseghi.

ZEIȚE DE CATEGORIA B de Alexandra Felseghi, după o idee de și în regia lui Andrei Măjeri, este un spectacol-eveniment care își propune să aducă pe aceeași scenă actrițe din trei orașe și trei teatre diferite, aplaudate în spațiile geografice în care joacă, dar mai puțin cunoscute în afara lor: Elena Ivanca (actriță a Teatrului Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca), Ioana Dragoș Gajdó (actriță a Teatrului „Regina Maria” Oradea), Silvia Luca (actriță a Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani).

Producător principal: creart/Teatrelli

Co-producători: Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Teatrul „Regina Maria” Oradea, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani

ZEIȚE DE CATEGORIA B chestionează un subiect de interes contemporan: granița dintre public și privat, dintre magia scenei și realitatea vieții personale. Spectacolul pornește de la o documentare de tip autobiografic, concentrându-se, cu precădere, asupra punctelor nevralgice din carierele celor trei actrițe, acelea care au provocat turnuri semnificative. Un demers care aduce în discuție modalitățile prin care artiștii sunt adesea schimbați asemenea unor piese. Mecanismul dur al artelor strivește personalități sensibile care au făcut performanță într-o altă epocă, îi năucește pe cei prinși între vârste și nu le dă prea multe speranțe celor la început de carieră. Dar vocația nu se perimează, ea își caută porturi noi în care să acosteze, co-creatori care să stârnească mici revoluții personale și să provoace la dialog.

Experiența sonoră a spectacolului este semnată de Adrian Piciorea, iar costumele sunt o selecție de piese din colecțiile lui Lucian Broscățean.

Noua producție a fost selectată în cadrul unui open call lansat de creart/Teatrelli în 2021, în vederea montării unui spectacol-laborator. Selecția a fost realizată de către un juriu format din Octavian Saiu, Radu Nica, Cristian Ban și Roxana Lăpădat..

Premiera a avut loc în zilele de 22, 23 și 24 septembrie, la București, la creart/TEATRELLI – inițiatorul proiectului și producătorul principal, spectacolul urmând apoi să fie jucat, pe rând, în toate teatrele co-producătoare, respectiv la Teatrul Național Cluj-Napoca, Teatrul „Regina Maria” Oradea și Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani.

ZEIȚE DE CATEGORIA B

de Alexandra Felseghi, după o idee de Andrei Măjeri

Concept și regie: Andrei Măjeri

Cu: Elena Ivanca, Ioana Dragoș Gajdó, Silvia Luca

Experiența sonoră: Adrian Piciorea

Costume: o selecție de piese din colecțiile lui Lucian Broscățean

Bijuterii: Monom by Georgiana Ciceo

Cu sprijinul: Hotel Caro

Numărul de locuri la spectacol este limitat!

Pret bilet premieră – 36 lei.

Biletele se găsesc la:

��� CASA TINERETULUI, B-dul Mihai Eminescu nr. 48���0231.510.970 și 0735.779.821▪️de marți până vineri: 12:00-16:00 ▪️sâmbătă și duminică: 16:00-18:00
online https://eventbook.ro/program/teatrul-mihai-eminescu-botosani 

Vă așteptăm cu drag la TEATRU!