Știri locale Visit Botoșani

Gașca Zurli vine la Săveni. Spectacol organizat de Primăria Săveni 100% din sponsorizări

Ultimul week-end înainte de începerea noului an școlar transformă Săveni în cel mai iubit oraș de către copiii din județ.

Spectacolul pentru copii care se desfășoară în toată țara cu casa de bilete închisă, fiind o cerere uriașă, se va desfășura la Săveni gratuit pentru părinți.

Primarul Relu Tîrzioru a obținut o sponsorizare de la o mare companie din domeniul agricol și reușeșete să ofere gratuit copiilor din Săveni și comunelor din apropiere spectacolul GAȘCA ZURLI. Este vorba despre compania Southern Harvest România.

”Încheiem discoteca estivală, spectacol pe care l-am oferit în fiecare week-end copiilor din Săveni și comunele limitrofe, prin acest spectacol Gașca Zurli din data de 8 septembrie. Vor fi multe surprize pe care le vom oferi copiilor la acest eveniment realizat integral cu sprijinul sponsorilor”, a declarat primarul Relu Tîrzioru.

Primăria Săveni va stabili un regulament de acces la acest spectacol, care va fi organizat pe Stadion.