Administrație Știri locale Visit Botoșani

Sulița atrage studenți pe timpul verii: Tabără de creație la Poienița Agrotur împreună cu Unversitatea de Arte ”George Enescu” Iași

Primăria și Consiliul Local Sulița încep primul proiect menit să amplifice nivelul acțiunilor culturale din comună și să promoveze interesele turistice ale comunității locale.

Primarul George Popescu a realizat un parteneriat cu Universitatea de Arte ”George Enescu” din Iași pentru ca la Poienița Agrotur, într-un loc unde peisajul este fascinant, să se desfășoare prima tabără de creație din ulimele trei decenii în comuna Sulița.

”În perioada 10-20 iulie 2023, la Sulița, în zona Complexului turistic Poienița Agrotur se va desfășura prima ediție a Taberei de Creație oraganizată de Consiliul Local Sulița în parteneriat cu Universitatea de Arte George Enescu din Iași. În ultima zi de tabără va avea loc o conferință de presă și un vernisaj al lucrărilor realizate în aceste zile, lucrări ce vor intra în patrimoniul cultural al comunei Sulița, ca parte a proiectului “Sulița veselă” inițiat de profesorii ieșeni Dana Iurescu și Constantin Dram”, se precizează în comunicatul de presă transmis de Primăria Sulița.

Parteneri ai taberei de la Sulița sunt Tele Moldova Plus și TVR Iași.