Visit Botoșani

VIDEO-FOTO Șezătorile Iernii au început la Vârfu Câmpului. Pe malul Siretului, tradiția este dusă mai departe

A 29- a ediție a Șezătorilor Iernii în județul Botoșani a început în comuna Vârfu Câmpului, de pe malul Siretului.

Este pentru prima dată când Șezătorile Iernii se desfășoară în comuna Vârfu Câmpului.

 

Primarul Maria Huțu a declarat că este o recunoaștere a modului în care tradiția este păstrată în Vârfu Câmpului.

 

 

 

loading…

 

”Nu știu de ce nu a fost inclusă și comuna noastră până acum, dar faptul că este prinsă în acest an înseamnă o recunoaștere a modului în care noi în comuna Vârfu Câmpului păstrăm tradiția, în care punem valorile tradiționale în viața de zi cu zi. Avem aici femei care torc lână, care împletesc, altele care au făcut plăcinte poale-n brâu, sarmale sau minciunele, altele care cântă, adică exact ce fac zi de zi în viața lor”, a declarat primarul Maria Huțu.

 

Șezătorile Iernii s-au desfășurat în Căminul cultural din Vârfu Câmpului.

O parte foarte frumoasă a serbării de la Vârfu Câmpului a fost și lipsa politicienilor de la nivel județean.

 

 

Loading…

 

Consiliul Județean Botoșani, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, în colaborare cu Primăria Comunei Vîrfu Cîmpului, Primăria Comunei Cristeşti, Primăria Comunei Vlădeni, Primăria Comunei Curteşti, Primăria Comunei George Enescu, organizează în perioada 3-24 februarie 2019 „Șezătorile iernii”, ediția a XXIX-a, manifestare culturală de tradiţie cu o largă participare a comunităţilor săteşti din judeţ.

 

De la Vârfu Câmpului, Șezătorile se mută la Cristești.

 

10 februarie 2019 ora 13.00 – CRISTEŞTI cu participarea Ansamblului folcloric „Dor de horă”;

 

17 februarie 2019 ora 13.00 – VLĂDENI cu participarea Ansamblului folcloric „Polcuţa” şi a Grupului folcloric „Muguraşii”;

 

23 februarie 2019 ora 13.00 – CURTEŞTI cu participarea Ansamblului folcloric „Flori de măr”;

 

24 februarie 2019 ora 13.00 – GEORGE ENESCU cu participarea Ansamblului folcloric „Stejărelul”.