Știri locale

DNA despre perchezițiile la Primăria Botoșani: suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, săvârșite în cursul anului 2021

Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, săvârșite în cursul anului 2021, de către funcționari publici în legătură cu fraudarea unor concursuri de angajare.

În cursul zilei de 02 februarie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 2 locații situate pe raza municipiului Botoșani, din care una este sediul unei instituții publice.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.