Știri locale

Anunț Nova Apaserv: Sâmbătă se remediază avaria la conducta ce alimentează Stația de Tratare Ștefănești

S.C. NOVA APASERV S.A Botoșani revine la comunicatul transmis în dimineața zilei de 21.12.2023, cu privire la întreruperea furnizării apei potabile, către utilizatorii din orașele Ștefănești și Săveni, respectiv localitățile: Mihălășeni, Călărași, Răuseni, Santa Mare, Românești, Hlipiceni, Durnești, Dobârceni, Dângeni, Trușești, Albești, Todireni, Ungureni, inclusiv comunele Bivolari și Andrieșeni din județul Iași.

Echipa de intervenție a societății nu a finalizat remedierea avariei apărută pe conducta ce alimentează Stația de Tratare a Apei Ștefănești, fapt pentru care se prelungește termenul estimat pentru reluarea furnizării apei potabile cu încă 24 de ore, către utilizatorii alimentați din sursa Prut.

Ne cerem scuze față de consumatorii afectați și le mulțumim pentru înțelegere! Imediat ce se vor încheia lucrările, inerente unor astfel de situații, vă asigurăm că vom face tot posibilul să reintrăm cât mai operativ în regimul normal de furnizare a apei potabile.

Director  General,

ing. Liviu Nicolae Ștefan