Administrație Știri locale

Ultimul lot al Drumului Strategic a fost recepționat. Drumul care a scos în stradă mii de oameni a fost modernizat TOTAL

Lotul 2 al Drumului Strategic a fost recepționat vineri 15 decembrie 2023. Este vorba de DJ 282, Răuseni – Hlipiceni – Todireni – Albești – Trușești – Dângeni – Hănești, care măsoară 51,182 de kilometri. Recepția lucrărilor s-a făcut în prezența reprezentanților Inspectoratului de Stat în Construcții, a proiectantului, a constructorilor, a supervizorului, dar și a primarilor comunelor prin care trece acest lot de drum modernizat.

„Am promis că vom moderniza infrastructura județeană și asta am și făcut. Drumul Strategic a fost un obiectiv prioritar și am reușit să implementăm proiectul deși foarte puțini ne dădeau șanse de reușită în urmă cu doi ani. Vom continua investițiile pe fonduri europene cu realizarea Drumului Vămii, astfel încât să redăm caracterul strategic axei Botoșani – Iași, care va porni din nord, din Vama Rădăuți-Prut, și va face, în sud, conexiunea cu județul Iași. Am demonstrat că acolo unde există voință, putem rezolva problemele importante ale comunității noastre”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, care a subliniat că dincolo de importanța economică a drumului, are „mulțumirea sufletească pentru că și locuitorii din sudul județului, și numai, au acum condiții decente de circulație”.

 Vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta, cel care a condus comisia de recepție, s-a declarat mulțumit de calitatea lucrărilor. „Prin investiția făcută de către Consiliul Județean Botoșani s-au creat premisele dezvoltării regiunii de sud și de est a județului. De asemenea, a crescut siguranța circulației rutiere, iar timpii în care se parcurg distanțele dintre localitățile din sudul județului au scăzut substanțial”, a declarat Dorin Birta.

Lucrările au o garanție de 60 de luni și s-au ridicat la 247 milioane de lei, echivalentul a 50 de milioane de euro.