Administrație Știri locale

Proiecte fotovoltaice de 2 milioane de euro depuse de Consiliul Județean

Consiliul Județean Botoșani și două unități subordonate au depus pentru finanțarea din Fondul pentru Modernizare trei proiecte. Acestea vizează realizarea unui parc fotovoltaic și a două centrale fotovoltaice.

Valoarea cumulată a celor trei proiecte este de 9,84 milioane de lei, echivalentul a 2 milioane de euro, din care cofinanțarea asigurată de către Consiliul Județean reprezintă aproximativ 2,4 milioane de lei (500 de mii de euro).

„Continuăm să atragem fonduri europene, pentru a transpune cât mai repede în realitate proiectul major de dezvoltare a județului. Aceste trei proiecte, depuse pentru a fi finanțate din Fondul pentru modernizare, sunt foarte importante pentru noi. Pe deoparte, atragem fondurile europene, care generează investiții și locuri de muncă, iar pe de altă parte, vom asigura o parte din necesarul de energie electrică consumată de către Spitalul Județean de Urgență «Mavromati», Sanatoriul Podriga și Unitatea Medico-Socială Sulița. Astfel, se vor face economii la buget, bani care vor putea fi folosiți pentru dezvoltarea serviciilor medicale și sociale oferite de către cele trei unități subordonate Consiliului Județean”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Proiectul Consiliului Județean are o valoare de 8,5 milioane de lei (1,7 milioane de euro) și presupune construirea unui parc fotovoltaic cu o putere de 1 MW la Bucecea. Energia produsă va fi destinată Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”, unul dintre cei mai mari consumatori din județ.

Sanatoriul Podriga a aplicat pentru o finanțare de 812 mii de lei în vederea construirii unei centrale fotovoltaice cu o putere instalată de 99,36 KW, iar Unitatea Medico-Socială Sulița a depus un proiect de 524 mii de lei pentru instalarea unei centrale fotovoltaice de 59,76 KW.

„Energia verde este o soluție pentru viitor. Aceste proiecte sunt deosebit de importante, deoarece asigură din surse regenerabile o parte din necesarul de energie a unităților subordonate Consiliului Județean. Este o primă etapă în implementarea strategiei Consiliului Județean de scădere a costurilor energetice. Avem în plan realizarea și a altor proiecte similare pentru unitățile subordonate, pentru că folosirea resurselor regenerabile reduce dependența față de furnizorii de energie și contribuie la dezvoltarea județului”, a declarat Cristian Nistor, administratorul public al județului și coordonatorul echipei de proiect.

Fondul pentru modernizare reprezintă un instrument cheie pentru dezvoltarea investițiilor în proiecte energetice, care prevăd îmbunătățiri în eficiența energetică, modernizarea sistemelor energetice și tranziția în regiunile dependente de cărbune în statele membre ale Uniunii Europene cu PIB pe cap de locuitor la prețul pieței mai mic de 60% din media UE (10 state). Fondul este constituit din veniturile obținute prin licitarea pe piață a 2% din certificatele de emisii de gaze cu efect de seră la nivelul Uniunii Europene, pentru perioada 2021-2030, iar România are alocat un procent de 11,98% din total.