Știri locale

Alexandra Huțu: „Suntem datori să îi onorăm prin gesturi, fapte și atitudini demne pe eroii și veteranii din cele două Războaie Mondiale, nu doar de 1 decembrie, ci în fiecare zi!”

Românii de pretutindeni sărbătoresc pe 1 Decembrie, Ziua Națională a României, cel mai important moment din istoria românilor, eveniment ce a consfințit ceea ce astăzi numim România. În acest context deputatul Alexandra Huțu a avut o intervenție în Plenul Camerei Deputaților prin care a evidențiat importanța pe care fiecare erou și veteran de război o are în construcția statului român.

Pentru mine, ziua de 1 decembrie are o însemnătate aparte. Provin dintr-o familie ai cărei bărbați au fost chemați pe front, să-și apere glia, limba și sângele românesc, în ambele războaie mondiale și port în suflet respectul firesc pe care orice român ar trebui să îl poarte celor care au dat jertfa supremă pentru țară și popor. L-am învățat în familie, de mică. Tata și mama au avut grijă să îmi explice cum a fost reîntregită România și cum au contribuit și familiile Huțu și Oprea în cele două Războaie Mondiale. Știu că sunt mulți români ca mine, care au înțeles că patriotismul nu se manifestă doar la zile de sărbătoare, ci se simte în permanență. De aceea, îndemnul meu este să nu uităm niciodată cine ne-a dăruit unitatea națională și libertatea, cine a avut grijă ca noi să vorbim și astăzi limba română”, a declarat deputatul PSD Alexandra Huțu.

În 1916, străbunicul Alexandrei Huțu, Gheorghe Huțu, și-a dat ultima suflare pe front cu arma în mână. Tot în 1916 s-a născut bunicul său, Constantin Huțu, care a luptat pentru țară în cel de-al Doilea Război Mondial, fiind declarat dispărut chiar în ziua în care împlinea 28 de ani, fără să știe nimeni că fusese luat prizonier de război. Pe 11 ianuarie 1946 Constantin Huțu s-a întors din captivitate și, ajuns acasă la Vârfu Câmpului, primul lucru pe care l-a făcut a fost să-și sape o fântână. Pentru că în captivitate a suferit de sete, a vrut ca pentru restul vieții să aibă apa lui.

Bunicul matern al deputatei social democrate, Ion Oprea, s-a născut acum 100 de ani, pe 9 septembrie 1923, a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, însă a adunat atât de multe traume și cicatrici în inimă, încât nu a vrut să povestească mai nimic din ceea ce a trăit pe front.

Data de 1 Decembrie a fost proclamată Ziua Națională a României prin Legea nr. 10 din 31 iulie 1990, astfel că în prezent românii sărbătoresc la începutul iernii unul dintre cele mai importante momente din istoria lor.

Ziua Națională a României este în primul rând despre ei: eroi și veterani de război. Apoi, urmăm noi, toți ceilalți care ne bucurăm astăzi de libertatea pe care înaintașii noștri ne-au oferit-o cu multă sudoare. Iar noi suntem datori să îi onorăm prin gesturi, fapte și atitudini demne, care să se ridice la înălțimea sacrificiilor lor. Asta trebuie să facem pentru România! Și acum, de Ziua Națională, dar mai ales în fiecare zi! Avem această obligație morală prin care putem contribui la întărirea conștiinței patriotice colective și la promovarea cultului eroilor pentru perpetuarea sentimentelor de recunoștință față de eroii, personalitățile și martirii neamului nostru. Glorie eternă eroilor noștri!”, a transmis Alexandra Huțu