Administrație Știri locale

Impozit pentru clădiri crescut cu 400% Electrocontact, fostului sediu al Gărzii Financiare, fostului muzeu etnografic și Casa Silion

Consiliul Local al municipiului Botoșani a aprobat creșterea cu 300% a impozitului pe teren și creșterea cu 400% a impozitului pe clădiri în cazul a 10 proprietăți private degradate.

Printre acestea se numără fosta fabrică Electrocontact, clădirea fostului sediu al Gărzii Financiare de pe Octav Băncilă, Casa Manolache Iorga în care a funcționat muzeul de etnografie și Casa Silion, de pe I.C. Brătianu.

Pe lista proprietăților neîngrijite supuse supraimpozitării începând din 2024 se mai numără unele de pe Bulevardul Mihai Eminescu, Aleea Parcul Tineretului, Aleea Maxim Gorki, strada Cornișa, Ion Simionescu.

Reprezentantul firmei care deține Casa Silion a fost și cerut consilierilor locali o păsuirea de la supraimpozitare a acestei proprietăți, însă plenul CL nu a luat în calcul solicitarea pe motiv că ani de zile a fost lăsată să se degradeze.

Această supraimpozitare se elimină în momentul în care proprietarii prezintă un proiect de modernizare sau restaurare.