Administrație Politică Știri locale

VIDEO USR a depus la CJ 3230 de semnături pentru demiterea conducerii Nova Apaserv: ”Botoșănenii s-au săturat de avarii, gropi în carosabil… de dezastru”

Consilierii locali USR, Raluca Curelariu și Marcel Ghiorghiță, au depus la Consiliul Județean Botoșani cele 3230 de semnături strânse de la botoșăneni pentru demiterea conducerii companiei de apă a județului, Nova Apaserv SA.

”După această ședință vom depune memoriul la registratură.  Cei care au semnat această petiție au ajuns la exasperare din cauza serviciilor oferite de Nova Apaserv. Vă solicităm demiterea conducerii Nova Apaserv din motive întemeiate. Oamenii nu mai pot accepta avariile la două-trei zile, sistarea apei pentru zile întregi în care oamenii cară apă cu bidoanele și se spală la lighean și acum, că a venit iarna, nu mai avem apă suficientă pentru a funcționa centralele termice. Într-o lume civilizată nu se poate să îți strici mașina, să pierzi timpul pe rute ocolitoare doar pentru că Nova Apaserv lasă gropile neacoperite cu lunile”, a declarat Raluca Curelariu.

Aceasta și-a continuat tirul acuzațiilor și a spus că la Nova Apaserv sunt 54 funcții de conducere în timp ce la intervenții sunt doar 14 salariați,  în timp ce directorul are indemnizație de 20.000 lei lunar peste 300 de angajați au minim pe economie. De asemenea, apa încă mai trece prin 60 km de rețea de azbest și chiar câteva conducte din plumb, deși sunt 5 juriști se plătesc anual 80.000 lei consultanță juridică, deși sunt doi angajați pentru echipamente IT se mai plătesc și 150.000 lei unor firme să facă asta, iar o societate din București încasează 500.000 lei pentru paza obiectivelor Nova Apaserv.

Este pentru prima dată când un partid politic strânge semnături pentru demiterea conducerii unei companii aflate în administrarea autorităților publice locale din Botoșani.

MEMORIUL USR pentru demiterea conducerii Nova Apaserv:

În atenția

Consiliului Județean Botoșani, doamnei președintă, Doina Elena Federovici, doamnelor și domnilor consilieri județeni Botoșani

MEMORIU

Către autoritățile județene privind

Măsuri urgente pentru salvarea situației generate de Nova ApaServ

Locuitorii județului Botoșani sunt privați de condiții de viață definitorii secolului XXI, prin dezastrul la care a ajuns distribuția apei și starea în care se află canalizarea într-o zonă în care trăiesc aproape 400.000 de oameni. Nova ApaServ, compania al cărei acționar majoritar este Consiliul Județean Botoșani, nu are nici strategii, nici soluții de moment pentru calvarul pe care îl înfruntă botoșănenii. Avariile cu o frecvență inacceptabilă, lucrările neremediate de după intervenții, care au umplut străzile noastre de gropi, localitățile unde nici astăzi nu există rețea de apă și de canalizare descriu un tablou sumbru.

În Botoșani există conducte vechi și de 100 de ani, din azbest și chiar din plumb. Dincolo de uzura care produce avarierea lor o dată la două-trei zile, aceste conducte expun sănătatea oamenilor la pericole care au dus la înlocuirea lor în alte regiuni. Nova ApaServ are o nouă conducere de un an și jumătate, timp în care situația celor care plătesc pentru serviciile companiei s-a degradat, iar salariile și indemnizațiile celor care se află la conducere au crescut.

Ne exprimăm indignarea că autoritățile locale nu au găsit nici până acum soluții pentru eliminarea avariilor și extinderea rețelei. Consiliul Județean Botoșani a numit o conducere incompetentă, pe criterii politice, incapabilă să cheltuiască strategic fondurile locale și fondurile europene pe care le-a avut la dispoziție, să îmbunătățească situația pe care a preluat-o, în primul rând prin investiții în infrastructură.

Solicităm schimbarea conducerii Nova ApaServ și măsuri urgente pentru salvarea oamenilor care au ajuns la exasperare din lipsa apei curente. Vorbim în numele a mii de oameni care trăiesc în Botoșani, semnatari ai petiției Schimbă apa, și ai celor pe care i-am întâlnit în campania noastră. Avem un singur scop – acela de a beneficia de condiții decente de viață, de a avea acces la apă!

➢ Avariile conductelor Nova ApaServ sufocă desfășurarea vieții normale a locuitorilor județului și generează pierderi imense. O dată la două-trei zile, o conductă crapă și determină sistarea apei. Numai în luna septembrie, operatorul de apă al județului a anunțat 15 avarii, dintre care 12 s-au petrecut în orașul Botoșani. Fiecare lună consemnează o medie de zece avarii care durează mai multe zile. Intervențiile operatorului sunt greoaie.

• Din cei aproximativ 500 de angajați ai Nova ApaServ, fomația de lucru pentru intervenții de avarie este alcătuită din doar 14 persoane, plătite cu salarii dintre cele mai mici din companie. Este inacceptabil ca oamenii să rămână fără apă zile întregi până când operatorul de distribuție răspunde la sesizări.

• Nova ApaServ asistă cu nepăsare la pierderile de apă facturată, care au ajuns la peste 60%-70% din sistem. Proporția descurajantă a pierderilor din sistem a fost recunoscută chiar de directorul general al Nova ApaServ, Liviu Nicolae Ștefan, care a invocat apa pierdută prin avariile în cascadă și consumurile frauduloase tolerate de companie. Nu se mai poate accepta ca, în secolul hărților digitale și al sateliților, Nova ApaServ să caute, în momentul intervențiilor, unde ar putea fi conductele avariate, să sape în orb, în vreme ce apa este risipită.

• Lucrările de remediere a intervențiilor sunt lăsate cu lunile pe străzile localităților noastre. Asta înseamnă gropi care îngreunează deplasarea pe rute ocolitoare, mașini uzate, timp pierdut. Bdul George Enescu, Primăverii, Piața Revoluției, Centura Pacea, sunt zone în care luni de zile Nova ApaServ nu a acoperit gropile. Sunt sute de astfel de gropi. Lipsa de soluții a echipei de conducere a operatorului este ilustrată de continuarea practicii păguboase de a apela la terți prin contracte de prestări de servicii, care nu pățesc nimic dacă nu acoperă gropile cu lunile. Tot Nova ApaServ achită, din banii cetățenilor, amenzile primite. Promisiunea că va exista în interiorul companiei o echipă dedicată remedierii de după intervenții este nulă câtă vreme nu este dotată cu utilajele de care ar avea nevoie.

• Rețeaua de distribuție a apei scade în Botoșani, potrivit statisticilor. Din cele 78 de localități ale județului, doar 45 sunt conectate la rețeaua de apă. În 2010 erau 49. Cele mai multe localități fără apă curentă se află în sudul județului, acolo unde oamenii folosesc, ca și în Evul Mediu, apă din fântâni. Am ajuns să avem audiență națională cu cazul de la Vorona, unde pe fonduri europene avem stație de epurare, dar comuna a rămas neconectată la rețeaua de

distribuție a apei.

• Din această rețea care nu acoperă toate localitățile, 60 de km sunt construiți cu conducte de azbest, vechi de 60 de ani, la care se adaugă și unele de plumb, cu o vechime de 100 de ani. Potrivit normelor aplicate în UE, astfel de rețele sunt înlocuite cu unele din propilenă, pentru că expunerea la azbest și plumb este dăunătoare sănătății, aceste materiale fiind considerate cancerigene. La Nova ApaServ, eliminarea acestor conducte este o misiune imposibilă.

➢ Politizarea excesivă a conducerii Nova ApaServ a făcut posibilă împotmolirea în marasmul unui sistem de distribuire a apei și al canalizării care nu este capabil nici să se extindă, nici să funcționeze la parametri normali. Nu beneficiem de noi racordări și de noi magistrale de aducțiune a apei, iar cele existente crapă, produc pierderi și distrugere a infrastructurii rutiere. Nu se pot ocupa posturi de conducere fără experiență în domeniu, ci doar prin apartenența la o rețea clientelară. Situația s-a agravat într-o măsură în care amatorismul politruc nu mai poate acoperi absența experților.

• Noua conducere a refăcut organigrama operatorului Nova ApaServ, înființând 11 noi funcții de conducere și un serviciu pe care l-a numit antifraudă, cu 9 posturi de agenți. Toți, plătiți cu salarii de top. La o entitate gestionată de stat figurează 54 de funcții de conducere la mai puțin de 500 de angajați. Din totalul angajaților, 330 au un salariu sub media salariului minim pe economie, de 3.000 lei lunar. Membrii echipei de intervenție primesc un spor fix, de 450 lei/lună, indiferent la câte avarii participă. Restul au un salariu mediu de aproximativ 4.000 lei. Însă nu și echipa de conducere, care este răsplătită cu salarii între 13.000 și 20.000 de lei lunar. Fără indicatori de performanță, fără evaluări de competență, fără responsabilizare pentru dezastrul peste care ei continuă să funcționeze. Indemnizația membrilor

Consiliului de Administrație, care se întrunesc o data pe lună, au crescut la 2.000 lei lunar, iar frecvența avariilor crește, în vreme ce noi km de aducțiune sunt ficțiune. Diferența de salarizare între personalul de execuție și cei din conducere a fost și motivul unor proteste ale sindicatului local, consemnate în vara lui 2023, care nu au avut ecou în rândul autorităților.

• Managementul de la Nova ApaServ nu a găsit soluții de investiții eficiente pentru rezolvarea avariilor și pentru acoperirea cât mai multor localități cu apă și canalizare. Conducerea companiei găsește însă de cuviință să

externalizeze servicii precum remedierea intervențiilor, practic repararea gropilor. Operatorul de apă și canalizare din Botoșani plătește anual aproape 500.000 de euro pentru servicii de pază ale unei firme din București, inclusiv la obiective nefuncționale, cum este cazul Joldești. Doar pentru paza sediului companiei din Bdul Mihai Eminescu, din Botoșani, firma contractată primește 20.000 lei/lună. În acest timp, cu cât este plătită lunar micuța echipă de intervenții la avarii?

• Mentenanța rețelei de calculatoare a operatorului este plătită cu 150.000 de lei/an, în condițiile în care există două poziții de IT în organigramă. O asemenea sumă poate acoperi cumpărarea de computere noi sau demararea procesului de digitalizare a hărților cu conductele

• Nova ApaServ a ajuns să solicite prin licitație, în august 2023, servicii de canalizare – decolmatare, vidanjare și spălare a rețelei de canalizare – în zece localități din județ, între care se află Botoșani, Flămânzi, Darabani, Mihai Eminescu și Bucecea. Operatorul plătește 500.000 de lei pentru lucrări de canalizare care se află în obiectul său de activitate, punând serios problema responsabilității acestei echipe față de cheltuieli.

• Alte cheltuieli care sfidează botoșănenii

40.000 lei consultanța pentru noua organigramă

80.000 lei/an pentru consultanța juridică, deși sunt 5 salariați juriști

70.000 lei/an cheltuieli de protocol și publicitate.

Stimată doamnă președinte a CJ Botoșani, stimați consilieri județeni, județul nostru are una dintre cele mai fragile rețele de distribuție a apei și una dintre cele mai precare rețele de canalizare din Uniunea Europeană. Considerăm că este de datoria dvs să schimbați nivelul de subdezvoltare la care trebuie să admitem cu toții că ne aflăm. Județul Botoșani are nevoie de apă curentă și de canalizare, de stații de epurare funcționale.

Pentru asta, o companie ca Nova ApaServ nu se mai poate să fie condusă cu batjocură față de oameni și risipire a banilor publici. Vă solicităm schimbarea actualei conduceri, renunțarea la criteriile clientelare de ocupare a funcțiilor, atragerea unor persoane calificate și cu experiență considerabilă în domeniu, capabile să redacteze și să aplice o strategie care să cuprindă:

✓ investiții concrete în infrastructură atât pentru repararea și înlocuirea rețelei existente de aducțiune și de canalizare, cât și extinderea pentru acoperirea tuturor localităților județului Uniunea Salvați România

✓ atragerea de fonduri de la bugetul de stat și din fondurile europene pentru modernizarea și extinderea rețelei, realizarea unor documentații tehnice eficiente și de calitate

✓ reducerea semnificativă, până la eliminare, a pierderilor de apă

✓ monitorizarea eficientă, cu apometre inteligente, a consumului de apă, pentru reducerea fraudei la care Nova ApaServ a fost complice

✓ responsabilizarea modului în care sunt cheltuiți banii publici și cei proveniți din abonamentele cetățenilor.

✓ evaluarea anuală, pe criterii de performanță, a conducerii Nova ApaServ și auditarea companiei

Acest memoriu se regăsește și în conținutul petiției Schimbă apa, semnată de aproximativ 3.000 de oameni în online și în întâlnirile cu voluntarii care au sprijinit această campanie.

Scopul declarat este de aducere a oamenilor din județul Botoșani la un nivel de viață decent, așa cum îl merită.