
Primarul Cosmin Andrei a anunțat la Tele M când va fi inaugurat Teatrul ”Mihai Eminescu” după cei mai bine de 10 ani de când se lucrează la clădirea simbol a municipiului Botoșani.
Edilul-șef a spus că vor fi câteva zile de spectacol în jurul
”Nu depășim Zilele orașului cu premiera pentru inaugurare. Vreau să ne consultăm în Consiliul Local și vreau un buget generos să putem chema niște artiști pe măsura clădirii. Inaugurarea oficială ăîn aprilie, cu un eveniment de anvergură, dacă până atunci vor mai fi evenimente… vom vedea. Îmi doresc artiști de la nivel național, dar nu fără colegii noștri de la Teatrul ”Mihai Eminescu” să vină cu premiere, îmi doresc Filarmonica acolo, Teatrul de Păpuși la acest eveniment. Va fi o noapte a porților deschise pentru că sunt 460 de scaune și trebuie să aibă acces toți cei care vor vrea să vadă ce s-a făcut”, a declarat primarul Cosmin Andrei.
Clădirea Teatrului ”Mihai Eminescu” Botoșani este restaurată de o asociere de companii condusă de firma D&D Construct, manageriată de omul de afaceri Răzvan Chelărașu.
