Știri locale

FOTO Lucrări de întreținere pe 4 kilometri între Cucorăni și Leorda

Senatorul liberal Cristian Achiței a anunțat că au început lucrările de întreținere pe un nou sector din drumul național Botoșani-Dorohoi, cel mai circulat tronson de drum național din județ.

”După finalizarea covorului asfaltic pe Drumul Național DN 29B Botoșani-Dorohoi, între Leorda și Văculești, în această săptămână a fost atacat încă un tronson de 4 km al drumului, între Cucorăni și Leorda. Sper ca vremea să fie în continuare favorabilă, astfel încât lucrările de întreținere – care unor politicieni botoșăneni li s-au părut a fi foarte ”complexe” și care cuprind de fapt două etape mari și late: repararea porțiunilor cele mai afectate ale drumului și turnarea noului covor asfaltic – să poată fi finalizate în acest an”, a declarat senatorul Cristian Achiței, președintele PNL Organizația Municipală.

ABC-CON International