Administrație Știri locale

VIDEO Lucrările la Teatrul Mihai Eminescu sunt la stadiul de 80%.  A început văruirea la etajul 3, s-au montat lifturile, se băile sunt placate, acoperișul și toate instalațiile sunt montate

Cel mai cunoscut șantier din municipiul Botoșani se apropie de final. Lucrările efectuate de D&D Construct, companie condusă de Răzvan Chelărașu, sunt la stadiul de 80% din proiect, iar în următoarea perioadă se va lucra foarte mult la finisaje, restul de lucrări brute fiind deja executate.

Primarul Cosmin Andrei a organizat astăzi o vizită de lucru pe șantierul Teatrului ”Mihai Eminescu” pentru ca și presa locală să vadă stadiul lucrărilor.

După ce a asigurat confinanțarea acestui proiect întârziat cam 10 ani, prin accesarea unui credit bancar, primarul susține că în luna noiembrie vor fi cheltuiți și ultimii eurocenți din finanțarea europeană, iar apoi totul va fi suportate din cofinanțarea locală.

D&D Construct a montat deja lifturile, la etajul 3 se dă deja cu var, acoperișul și tot ce înseamnă instalații sanitare, electrice, de  sonorizare, totul a fost montat.

La etajul trei cel mai plăcut impresionat a fost faptul că s-a dat cu var și urmează dotările, corpuri de iluminat, instalații, prize și obiecte sanitare pentru băile de pe toate etajele. Așa cum a transmis constructorul ne apropiem de finalizarea acestui obiectiv și puteți vedea, exteriorul este gata, a declarat primarul Cosmin Andrei.

Omul de afaceri Răzvan Chelărașu a precizat că tot ce ține de partea de sonorizare și automatizare este de ultimă generație.

Sala a fost transformată și are forma inițială, înainte de modificările survenite în perioada comunistă.

Per total, Primăria și D&D au făcut mult mai multe lucrări de restaurare și modernizare decât erau prevăzute în proiectul licitat și care nu erau prinse în partea de proiectare.

Urmează să aibă loc și achiziția ultimelor dotări și a scaunelor, iar anul viitor va avea loc, în iarnă, și licitația pentru restaurarea  Grădinii de Vară a Teatrului ”Mihai Eminescu” Botoșani.

ABC-CON International