Administrație Știri locale

Modernizarea DJ 291D, Oroftiana; Baranca-Bajura, scoasă la licitație

Un nou sector de drum județean de piatră va fi modernizat prin intermediul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”. Este vorba de 10 kilometri din DJ 291D, Oroftiana; Baranca-Bajura.

Consiliul Județean Botoșani, prin Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, a scos la licitație execuția lucrărilor de modernizare. Valoarea totală a investiției este de peste 40 de milioane de lei (8 milioane de euro), din care 10 milioane de lei o reprezintă finanțarea guvernamentală, iar 30 de milioane de lei (peste 6 milioane de euro) cea asigurată de Consiliul Județean Botoșani.

„Județul are nevoie de investiții în infrastructură, iar Programul Național de Investiții «Anghel Saligny» reprezintă o soluție pentru realizarea acestora. Am promis că vom moderniza acest drum și ne ținem de cuvânt. Este un drum important, paralel cu Prutul, care unește unele dintre cele mai nordice localități ale țării și sper ca modernizarea lui să aducă noi oportunități de dezvoltarea zonei”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Firmele interesate de licitația demarată prin intermediul Direcției Județene de Drumuri și Poduri Botoșani vor putea depune oferte până pe data de 30 octombrie. „Ne dorim ca și la această licitație să avem cât mai multe oferte, la fel ca și în cazul primelor drumuri pe care Consiliul Județean le modernizează prin PNI «Anghel Saligny». Am demonstrat că suntem un partener serios”, a afirmat Dorin Birta, vicepreședintele CJ Botoșani.

Alte patru proiecte de modernizare a drumurilor județene se află în diferite stadii de implementare. Este vorba de:

  • DJ293A, Coțușca – Viișoara Mică – Viișoara (6 kilometri)
  • DJ 294A, Avrămeni – Panaitoaia – D. Cantemir – DN 24C (7,8 kilometri)
  • DJ 294B, Ștefănești – Murguța – Dobârceni (10,6 kilometri)
  • DJ 291K, Lozna (DJ291B) – Călinești – DN 29C – Talpa (7,22 kilometri)

„Continuăm să investim și să atragem fonduri pentru toate sectoarele de activitate și toate zonele județului, pentru că doar așa putem să recuperăm decalajele față de celelalte regiuni ale țării. În ultimii trei ani s-au făcut pași importanți în acest sens și vom continua să facem toate eforturile pentru a ne atinge obiectivele. Doar prin intermediul Programului «Anghel Saligny» modernizăm 40 de kilometri de drumuri județene care, în acest moment, sunt de piatră. Vrem să avem o infrastructură rutieră cât mai bună, adaptată la vremurile pe care le trăim. Împreună vom reuși, pentru că suntem oamenii faptelor bune și punem botoșănenii pe primul loc”, a conchis Doina Federovici.

ABC-CON International