Știri locale

Parchetul a admis despăgubirile cerute de familia Alexandrei și introduce Spitalul Mavromati ca parte responsabilă civilmente

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care anchetează moartea în chinuri a Alexandrei Ivanov în Maternitatea Botoșani, a admis cererea de constituire parte civilă formulată de petenți prin avocatul Gianina Poroșnicu.

Procurorul de caz a introdus și Spitalul Județean de Urgențe Mavromati ca parte responsabilă civilmente.

”Debutul și evoluția prezentei anchete, au relevant însă, dincolo de dubiu, producerea decesului victimei Ivanov Alexandra, în timp ce se afla în îngrijirea și sub spravegherea suspectei medic în cadrul Spitalului Județean Mavromati. Mai mult, decesul s-a produs la un interval de aproximativ 8 ore și jumătate de la examinarea victimei de către suspect și internarea acesteia în secția I Ginecologie. Cu toate că victim a reclamat în mod repetat faptul că suferă dureri abdominal, suspecta (n.r. pentru comiterea infracțiunii de uciderea din culpă) nu a mai procedat la examinarea acesteia și nu a mai consultat pacienta deși a primit și perceput date și informații cu privire la degradarea stării de sănătate a acesteia”, motivează procurorul de caz în admiterea

În prezent se află în desfășurare mai multe procedee probatorii, impuse de specificul și necesitățile anchetei, inclusiv o expertiză medico-legală care are ca scop stabilirea exactă și completă a împrejurărilor în care s-a produs decesul victimei, precum și a tuturor conduitelor, constând în acțiuni sau inacțiuni, stărilor sau condițiilor care au avut rol cauzal.