Administrație Știri locale

FOTO Achiței: ”Drumul Strategic, aproape de finalizare. Se montează semnele de circulație și se realizează marcajele rutiere

Cea mai importantă investiție în drumurile județene din Botoșani se apropie de finalizare.

Senatorul Cristian Achiței, cel care era vicepreședinte al Consiliului Județean când a fost demarată procedura birocratică pentru această investiție, a postat pe contul său de Facebook imagini cu ultimele lucrări la acest șantier de peste 100 de kilometri.

Drumul Strategic, aproape de finalizare. Am constatat cu mulțumire faptul că se apropie de finalizare și lucrările de pe ultimul lot din cele trei ale Drumului Strategic, pe traseul Răuseni – Hlipiceni – Todireni – Albești – Trușești – Dângeni – Hănești. Așa cum se poate vedea și din albumul foto alăturat, constructorul finalizează turnarea ultimului strat asfaltic pe zona Albești – Trușești. Podurile si trecerile la nivel cu calea ferată au fost finalizate. Se montează semnele de circulație și se realizează marcajele rutiere. Astfel, suntem foarte aproape de finalizarea întregului proiect al Drumului Strategic, pe care l-am inițiat și l-am susținut pentru finanțare, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean, a declarat Cristian Achiței.