Administrație Știri locale

DSP Botoșani a descoperit centre pentru bătrâni în 5 imobile autorizate doar pentru activități turistice

În contextul desfășurării controalelor tematice mixte, in perioada 10.07.2023 – 18.07.2023, la centrele rezidențiale din județul Botoșani, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Botoșani menționează faptul că scopul îl reprezintă punerea în legalitate a acestora pentru ca beneficiarii să aibă parte de servicii de calitate și conforme cu specificul activității prestate si a nevoilor acestora.

În județul Botosani au fost identificate 5 unități de cazare care au solicitat și obținut autorizație sanitară de funcționare pentru activități turistice. În momentul controlului s-a constatat că acestea desfășurau activități specifice centrelor rezidențiale de îngrijire în care, conform prevederilor legale, condițiile de desfășurare a serviciilor sociale prestate sunt mult mai complexe, necesitând o structură de personal calificat care să asigure servicii medicale. Pentru acestea s-au depus masuri de intrare in legalitate cu termen imediat de remediere.

Activitățile pentru care au solicitat aceste unități de cazare autorizație sanitară de funcționare  obligă  doar la asigurarea de servicii turistice si nu la asigurarea serviciilor specifice persoanelor cu diverse patologii.

În virtutea acestor informații, atragem atenția persoanelor interesate ca, în momentul în care vor fi în căutarea unor centre rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, să se informeze corect cu privire la autorizațiile pe care acestea le dețin, pentru a beneficia de servicii corespunzătoare necesităților beneficiarilor.

DIRECTOR EXECUTIV,     

Ec. Ferariu Teodor

COMUNICAT DE PRESĂ