Politică Știri locale

Europarlamentarul USR Vlad Botoș, în vizită la Botoșani

Comunicat de presă: Vicepreședinte al Uniunii Salvați România și europarlamentar în actualul mandat al Parlamentului European (PE), Vlad Botoș se va afla în zilele de vineri și sâmbătă în vizită la Botoșani. Programul acestuia va debuta vineri seară, când oficialul va avea o întâlnire cu membrii filialei botoșănene a USR, pentru discutarea celor mai fierbinți subiecte pe plan intern.

Sâmbătă dimineață, la ora 10,45, europarlamentarul, împreună cu reprezentanți ai USR Botoșani, va susține o conferință de presă la sediul filialei județene, pentru a prezenta o serie de subiecte cu impact asupra românilor, în general, dar și a botoșănenilor, în mod special.

În PE Vlad Botoș este vicepreședinte al Comisiei pentru Dezvoltare Regională, vicepreședinte al Delegației pentru Albania, membru în Comisia pentru Piață Internă și Protecția Consumatorului, membru supleant în Comisia pentru Educație și Cultură și membru substitut în Comisia de Anchetă pentru Protecția Animalelor în Timpul Transporturilor.

Experiența pe care o duce în Parlamentul European este cea din mediul privat, unde și-a construit o carieră de peste 10 ani în domeniul producției componentelor auto. A ajuns la poziția de manager de producție și coordonator de fabrici datorită hotărârii, abilităților de organizare și de comunicare.

Una dintre prioritățile pe care și le-a asumat este aceea de a asigura drepturi egale pentru toți consumatorii de pe tot teritoriul Uniunii Europene. Vlad își dorește o Românie deplin integrată în Uniunea Europeană, fără diferențe de nivel de trai, de drepturi și libertăți, sau de educație.