
Manager de 10! Asta a stabilit comisia desemnată de Consiliul Local al municipiului Botoșani pentru primul an de mandat de manager al Filarmonicii ”George Enescu” Botoșani a marelui artist Mirel Manea.
Toate rezultatele primului an de mandat al lui Mirel Manea la cârma Filarmonicii aduc automat întrebarea cum de au obținut până acum managerii din Cultură nota maximă la evaluare?
Venituri duble față de ce s-a prognozat, gradul de ocupare al prezenței publicului a crescut la 95%, de la 30% cât era anterior.
”A fost o provocare încă de la bun început. Managementul a început de la 1 iulie 2022 și a trebuit să reluăm anumite lucruri care au stagnat în ultima perioadă, să vin cu noi propuneri, implementări de noi proiecte si programe pe care le-am văzut la colegii mei, manageri la cele mai mari instituții de concerte si spectacole din lume, New York- Milano-Washington sau Abu Dhabi. Cel mai important, am reușit să ridic gradul de ocupare al prezenței publicului la concertele noastre, la peste 95 % față de 30 % cât era înainte de a prelua conducerea Filarmonicii și am dublat venitul propus pentru primul an în proiectul de management”, a declarat marele artist Mirel Manea.
Acesta a pus accent pe colaborarea cu echipa de artiști a Filarmonicii, dar și cu Cătălina Macovei, contabil-șef, și impresarul Liviu Sorinel, precum și susținerea din partea Primăriei și Consiliului Local Botoșani.
”Consider că rezultatul evaluării reflectă în mod obiectiv munca noastră. Am reușit să îndeplinim țintele stabilite, să răspundem tuturor provocărilor și chiar să facem pași importanți în misiunea noastră de a oferi un model de funcționare european. Inițiativa artistică este dublată de un efort semnificativ al echipei administrative, pe care o coordonez, doamna contabil-șef Catalina Macovei și evident impresarului Filarmonicii, Liviu Sorinel.
Nota 10, primită la evaluarea anuală, e o muncă de echipă, datorată artiștilor de la Filarmonica Botoșani. Iar toate proiectele mele sunt posibile datorită sprijinului constant și consistent de care ne bucurăm din partea Primăriei Botoșani și Consiliului Local Botoșani, tuturor partenerilor instituționali, comerciali, culturali și media, cărora le mulțumim!”, a completat Mirel Manea, managerul Filarmonicii Botoșani.
Acesta a reușit să transforme Filarmonica dintr-o instituție de calitate dar anonimă, într-un punct de atracție nu doar pentru botoșăneni, ci și pentru vecinii din Suceava și chiar Iași. Cele mai multe dintre concertele Filarmonicii Botoșani se desfășoară cu casa închisă, iar asta spune tot despre ce a reușit în doar un singur an marele Mirel Manea.
Mai mult decât atât, Filarmonica Botoșani a reluat concertele internaționale și este prezentă în cele mai exclusiviste locuri din lume, Mirel Manea și orchestra filarmonicii fiind ambasadori ai județului și ai țării.
