Administrație Știri locale

Un nou pod peste Prut în județul Botoșani cu legătura directă cu drumul expres Botoșani-Suceava

Un nou pod peste Prut va fi construit în județul Botoșani, însă tot în zona Stânca-Costești, și va avea legătura directă cu drumul expres Botoșani-Suceava, parte din viitoarea Autostradă a Nordului.

”Luni au fost transmise spre validare la Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) documentațiile de atribuire pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate necesare construirii a trei poduri noi peste Prut”, a anunțat marți secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu, citat de Economica.ro.

Cele trei noi poduri rutiere sunt între Stânca și Costești, Bumbata și Leova, Falciu și Leca.

În cadrul acestor obiective de investiții, se vor implementa cel puțin următorii indicatori tehnico-economici: pod rutier nou; drum de legătură la infrastructura existentă; punct control frontier. ”Drumurile de legătură vor asigura conectivitatea atât cu infrastructura rutieră existentă, cât și cu celelalte proiecte de infrastructură majoră din România, aflate în diferite stadii de implementare, precum: Autostrada Unirii A8 Târgu Neamț – Iași – Ungheni, parte a Coridorului TEN-T Core (Central) și drumurile de mare viteză Tișița – Albița, Buzău – Brăila, Brăila – Focșani, Suceava – Botoșani, dar și DX Brăila – Galați, a explicat Scrioșteanu. Durata celor trei contracte este de șase luni pentru fiecare proiect”, mai completează Economica.net. Despre aceste trei noi poduri a vorbit prima oară la Botoșani în urmă cu aproape zece ani, Mircea Geoană, actualul număr doi din NATO, pe vremea când era consilier al premierului de atunci.