Administrație Știri locale

Darabani primește finanțare pentru a moderniza Școala Veche și Școala Bajura



Orașul Darabani a mai primit o finanțare pentru moderniza două unități de învățământ din cea mai nordică urbe a țării.

Primarul Alin Gîrbaci a anunțat că două școli din oraș vor fi modernizate cu bani de la Administrația Fondului pentru Mediu(AFM).

”Am primit astăzi, pe final de an o veste bună pentru școala dărăbăneană! Proiectele Primăriei Darabani de reabilitare și modernizare a “corpului D” (Școala Veche) și a Școlii Bajura, structuri ale Școlii gimnaziale “Leon Dănăilă” Darabani, au fost acceptate la finanțare. Astăzi, AFM a aprobat lista de proiecte pe care se găsește și orașul nostru cu cele două noi investiții. Ne dorim cu toții școli moderne pentru copiii noștri”, a declarat primarul Alin Gîrbaci.