Administrație Știri locale

Doina Federovici a semnat proiectul de finanțare prin PNRR a renovării integrate a clădirii „Elena Doamna”



 

Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, a semnat, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), contractul de finanțare prin PNRR a proiectului de renovare integrată privind consolidarea seismică și reabilitare energetică a clădirii „Elena Doamna” în care va funcționa Serviciul Public Comunitar Județean de Evidența Persoanelor Botoșani.

Valoarea proiectului se ridică la aproximativ 4 milioane de lei, inclusiv TVA (800 mii de euro). „Consiliul Județean Botoșani valorifică toate șansele de finanțare europeană sau guvernamentală care se ivesc. Reabilitarea clădirii «Elena Doamna» este o prioritate pentru că va asigura un spațiu adecvat, modern, la standardele vremurilor pe care le trăim, pentru Serviciul Public Comunitar Județean de Evidența Persoanelor în apropiere de sediul Direcția Județeană Botoșani a Arhivelor Naționale”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

În paralel, Serviciul Public Comunitar Județean de Evidența Persoanelor realizează documentația tehnică necesară pentru ca lucrările prevăzute în acest proiect să poată fi scoase la licitație în cel mai scurt timp.

Tot pe Componenta C5 a PNRR, la Ministerul Dezvoltării mai sunt în evaluare alte trei proiecte depuse de Consiliul Județean Botoșani. Acestea vizează reabilitarea și modernizarea sistemului sanitar botoșănean. Un prim proiect, care se află într-un stadiu avansat de evaluare, se referă la renovare energetică a Maternității Botoșani. Proiectul are o valoare de aproximativ 24 milioane de lei, inclusiv TVA, (4,75 milioane de euro).

Alte două proiecte vizează renovarea integrată prin consolidare seismică și reabilitare energetică moderată a clădirii Secției VI „Cronici” și a Corpului H al Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”, în care funcționează blocul alimentar, magazia de alimente și spălătoria celei mai mari unități medicale județene din Moldova. Cele două proiecte se ridică la 9,5 milioane de lei, inclusiv TVA, (2 milioane de euro).