Administrație Știri locale

Un ministru, un președinte de CJ și trei parlamentari au cerut ”Apelor Române” să decolmateze lacul de acumulare Bucecea



Au început demersurile pentru decolmatarea lacului de acumulare Bucecea.

”Având în vedere importanța alimentării cu apă potabilă a cetățenilor din municipiul Botoșani, municipiul Dorohoi, orașul Bucecea, orașul Flămânzi dar și a altor 12 comune din județul Botoșani am solicitat împreună cu Președintele Consiliului Județean, Doina-Elena Federovici, cu colegii parlamentarii PSD Botoșani, Marius-Constantin Budăi, Dan – Constantin Șlincu și Alexandra Huțu, Administrației Naționale ”Apele Române” să dispună în regim de urgență realizarea lucrărilor de decolmatare lacului de acumulare Bucecea, pentru a evita ca județul Botoșani să rămână fără principala sursă de alimentare cu apă până la finalizarea investiției Amenajarea complexă Vârfu Câmpului pe râul Siret, județele Suceava și Botoșani”, a declarat senatorul Lucian Trufin.

Acesta susține că importanța măsurilor solicitate impun o reacție promptă și asumată astfel încât să fie pe de o parte depășit orice obstacol de natură birocratică și să fie aprobate în lucrările pentru decolmatarea barajului Bucecea, pentru a evita astfel situația în care peste jumătate din județul Botoșani va rămâne fără apă potabilă.

”Pe de altă parte să accelerați lucrările pentru proiectul „Amenajarea complexă Vârfu Câmpului pe râul Siret, județele Suceava și Botoșani”, mai ales că aceasta reprezintă o problemă de siguranță și de sănătate a sute de mii de botoșăneni, dar și o problemă de asigurare a resurselor de apă potabilă și de apărare împotriva inundațiilor, de utilizare pentru agricultură prin irigații și de generare de energie prin realizarea unei microhidrocentrale, aceste caracteristici plasând investiția în categoria obiectivelor de interes național și constituind cauză de utilitate publică, conform legislației în vigoare”, a precizat Lucian Trufin.