Administrație Știri locale

Ce a făcut și ce nu? Federovici: ”Nu au fost doi ani ușori… nu au fost doi ani perfecți. Am urnit proiecte, am demarat altele noi”




În urmă cu doi ani, Doina Federovici devenea prima femeie care depunea jurământul de credință la învestirea în funcția de președinte al Consiliului Județean Botoșani.

În calitate de președinte al PSD, Federovici prelua șefia CJ Botoșani de la colegul său Costică Macaleți după un mandat intrat în istorie ca fiind primul în care botoșănenii au ieșit în stradă, de mai multe ori, pentru a cere drumuri normale în județ.

”La doi ani de la depunerea jurământului am urnit proiecte înțepenite și am demarat altele noi. Doi ani în care am demonstrat că știm ce avem de făcut, că fiecare botoșănean și fiecare localitate contează pentru mine și echipa mea. Nu au fost doi ani ușori, dar cu voință și multă, multă determinare am reușit să așezăm Botoșaniul pe drumul unui județ în dezvoltare! Nu au fost doi ani perfecți, dar au fost doi ani buni. Doi ani în care am demonstrat că se poate face administrație performantă la conducerea Consiliului Județean”, a declarat Doina Federovici.



Sunt multe de făcut în județul Botoșani, multe care ar fi trebuit construite acum cinci sau zece ani în urmă, dar după acești doi ani județul stă mai bine ca niciodată la capitolul starea drumurilor județene, având realizat în mare parte drumul județean strategic, drumul mănăstirilor și cu covoare asfaltice noi pe multe alte tronsoane. Mai mult decât atât, CJ Botoșani face parte din asocierea cu CJ Suceava și primăriile municipiilor reședință de județ Botoșani și Suceava pentru efectuarea studiilor necesare proiectului drumului expres/autostradă Botoșani-Salcea, legătură directă cu viitoarea autostradă A7. 

Și în sistemul sanitar este nevoie de multe alte investiții, dar în acești doi ani s-a construit noua Unitate de Primire a Urgențelor, s-au făcut investiții în laboratoare și în multe secții la Infecțioase și Maternitate, s-au depus proiecte pentru noi clădiri la ambulatoriu, la secția Oncologie, se află în plină construcție heliportul pentru elicopterele SMURD.

Și în sistemul de asistență socială s-au făcut multe investiții.

Marea problemă rămâne în continuare rețeaua de apă și canalizare, zonă în care s-au simțit cele mai mici progrese din acești doi ani.

De asemenea, încă lipsesc proiectele de promovare turistică reală a județului, încă lipsește o viziune pe termen mediu și lung în ceea ce privește dezvoltarea economică și parteneriatul activ cu mediul de afaceri.

”Avem în față încă 2 ani de muncă, dar împreună vom reuși în tot ceea ce ne-am propus. Mai sunt multe de făcut, dar cu determinare, implicare, responsabilitate și profesionalism vom încerca să rezolvăm cât mai multe din problemele județului”, a concluzionat Doina Federovici.