Administrație Știri locale

Alin Gîrbaci a semnat un nou contract pentru modernizarea drumurilor din Darabani

 


Cel mai nordic oraș din România a început în acest an un amplu program de modernizare a drumurilor, sursele de finanțare fiind fondurile guvernamentale și cele europene.

Primarul Mihai-Alin Gîrbaci a anunțat un nou contract care va crește numărul kilometrilor de drumuri modernizate.

Primăria Darabani a semnat un nou contract de execuție pentru modernizarea drumurilor din diferite zone ale orașului. Acest proiect completează celelalte investiții în infrastructura rutieră demarate până acum, în sensul realizării legăturilor continui între toate drumurile modernizate, iar lucrările de săpătură și așternere straturi de piatră au început deja. Sunt în curs de execuție căile de acces principale către zonele Cornești, Teioasa, Eșanca, Suseni și Mărgineni”, a declarat Alin Gîrbaci.

Acesta precizează că Prin intermediul finanțării PNI “Anghel Saligny” se vor moderniza drumurile de legătură cu Lișmănița, Lucovița cât și alte străzi din Bajura dar și din zona centrală a orașului.

”Toate drumurile orașului nostru sunt la fel de importante pentru noi toți, modernizarea lor reprezentând o prioritate, doar că lucrurile durabile necesită timp și resurse financiare consistente. Iar pentru toate aceste aspecte, este nevoie de înțelegere și consens din partea tuturor. Doamne ajută!”, a concluzionat primarul orașului Darabani.