Știri locale

Asociația Ridică-te și Umblă a organizat, alături de Primăria Botoșani, un cross pentru susținerea persoanelor cu dizabilități



Astăzi, mai multe persoane care se deplasează în scaune cu rotile sau care susțin diferite cauze, s-au aliniat la linia de start a cross-ului organizat de Asociatia Ridica-te Si Umbla în parteneriat cu Primăria Municipiului Botoșani.

Din fața sediului municipalității, participanții s-au deplasat până la Colegiul „A. T. Laurian” și retur, de desfășurarea, în cele mai bune condiții, a evenimentului, asigurându-se reprezentanți ai structurilor MAI dar și a serviciului S.V.S.U.

Premiile, constând în medalii, diplome și trofee, au fost asigurate de Primăria Municipiului Botoșani.

Toți participanții au fost felicitați de primarul Cosmin Andrei, un susținător declarat al persoanelor cu dizabilități.



„Așa cum am declarat în nenumărate rânduri, susțin și voi susține integrarea și acceptarea în societate a persoanelor cu dizabilități. Atunci când ne este greu, consider că ar trebui să le urmăm exemplul, să ne ridicăm și să mergem mai departe indiferent de greutăți!

Felicitări tuturor participanților și susținătorilor acestora, cu siguranță sunteți un adevărat model pentru mulți dintre noi!” a declarat acesta.

Susținător al acestui eveniment a fost și Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Felicitări tuturor participanților de astăzi pentru voința, munca și speranța duse la un alt nivel!

Comunicat de presă