
Deputatul Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani, a declarat că la aniversarea a 147 ani de existență a liberalismului în România partidul este la Botoșani mai unit și coagulat în jurul unei echipe.
Șoptică a spus că nu știe dacă PNL Botoșani este mai puternic decât acum doi, patru sau zece ani, dar sigur este mai unit.
”Nu pot face o evaluare în sensul acesta, dar ce este cel mai important pentru noi este că suntem uniți și suntem echipă, asta este cel mai important pentru prezent și viitor”, a declarat Costel Șoptică.
Acesta a ținut să marcheze și montarea bustului lui I.C. Brătianu, primul președinte al PNL, în fața sediului PNL Botoșani, bust donat de consilierul local Maricel Maxim și care a avut interzis din partea PSD Botoșani pentru a fi montat pe o stradă din municipiul reședință de județ.
”Avem 147 ani de istorie liberală, să amintesc tuturor cetățenilor României că în timpul liberalilor s-au făcut cele mai multe reforme pentru România. Este un moment deosebit pentru noi, un moment festiv. După cum bine știți, domnul consilier Maricel Maxim a avut inițiativa să pună acest bus în municipiul Botoșani. Deoarece nu a fost posibil, neobținând votul în Consiliul Local, am ales să îl punem la sediul PNL din strada Teatrului. Suntem și uniți și mulți”, a precizat Costel Șoptică.
