Administrație Știri locale

Dan Șlincu, deputat PSD: „Guvernarea PNL trebuie să aloce fonduri pentru asfaltarea DN29A Dorohoi-Suceava” 



 


Deputatul PSD Dan Șlincu a anunțat astăzi că toți botoșănenii care folosesc drumul DN29A Dorohoi – Suceava, în mare parte cei care locuiesc în municipiul Dorohoi și în comunele limitrofe Dorohoiului, au de suferit din cauza liberalilor care nu continuă lucrările de asfaltare a acestui segment de șosea.

     În toamna anului 2018, drumul național 29A Dorohoi – Suceava a fost reabilitat, prin efectuarea unui tratament dublu invers cu piatră și bitum modificat, o soluție dată de specialiști pentru acest tronson de drum cu dale din beton, care a asigurat  un strat de legătură pentru un viitor covor asfaltic. Lucrările au fost realizate în mare parte în 2018, iar în primăvara anului 2019 au fost finalizate și s-a stabilit ca după 2 ani să se toarne covor asfaltic.




,,Se împlinesc doi ani de când a fost efectuată acea operațiune stabilită de specialiști, iar drumul național DN29A Dorohoi – Suceava este plin de denivelări si de gropi pentru că liberalii, instalați la putere de la finalul anului 2019 nu au considerat că este un obiectiv prioritar de investiții pentru botoșăneni. Fac un apel public către guvernul PNL și către toți reprezentanții săi de pe plan local, inclusiv către reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, să aloce fondurile necesare pentru a reabilita această șosea și pentru a opri bătaia de joc la adresa botoșănenilor”, a subliniat Dan Șlincu.