Politică Știri locale

Șoptică despre numirea lui Malancea la șefia Spitalului Județean: ”Preia o bătălie care nu este deloc ușor de dus”

Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani

Senatorul Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani, a transmis o declarație de presă în care anunță schimbarea conducerii Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani ca urmare a numărului mare de cadre medicale pozitive la testul Coronavirus. 

Începând de astăzi, conducerea Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani a fost preluată de către dl doctor Radu Malancea.

Șoptică susține că Spitalul Județean are nevoie de o conducere coerentă și capabilă să gestioneze situația critică în care se află unitatea spitalicească, iar în acest moment decizia Ministrului Sănătății este una cât se poate de corectă și necesară pentru județul Botoșani.




”În urma tuturor demersurilor făcute la nivelul Guvernului si Ministerului Sănătății prin care am atras atenția asupra managementului defectuos care situează la ora actuală județul Botoșani într-un top în care nu ne-am dorit să fim din cauza numărului mare de persoane infectate cu noul coronavirus, jumătate fiind cadre medicale, astăzi prin Ordin al Ministrului Sănătății, frâiele Spitalului Județean au fost preluate de dl dr Malancea.

Pe această cale țin să apreciez faptul că preia o bătălie care nu este deloc ușor de dus, de aceea, îl asigur de tot suportul în așa fel încât situația de criză de la Botoșani să nu degenereze, ci să se creeze un plan de măsuri care limiteze și apoi să stopeze răspândirea coronavirus pe teritoriul județului Botoșani. Doamne ajută!”, a declarat senatorul Costel Șoptică