
Prezența la vot în județul Botoșani, la ora 11.15 este de 11,36%, sub media pe țară de 12,89%.
Cea mai mare prezență la vot în județul Botoșani se înregistrează la o secție din Școala Gorovei, respectiv 53,57%. Este drept că numărul total de alegători înscriși pe listele acestei secții este de doar 28, fiind prezenți 15 până acum.
A doua cea mai mare prezență este la o școală din Ichimeni, de 22,85%.
În municipiul Botoșani cea mai bună prezență este la o secție din Liceul Teoretic ”Grigore Antipa”, de 16,03%.
La polul opus este o secție de vot de la Școala ”Nicolae Iorga” din Poiana, unde din cei 987 de alegători de pe listă doar 34 s-au prezentat la vot, adică 3,44%, dar și o secție de la Școala ”George Hazgan” din Vârfu Câmpului unde prezența la vot era de doar 3,64%, din cei 1455 de alegători doar 53 au votat.
