Politică Știri locale

Mihaela Huncă: ”De votul de duminică depinde practic viitorul nostru pentru următorii 5 ani. Vă aștept pe toți la vot!”

Mihaela Huncă, deputat PSD Botoșani
Mihaela Huncă, deputat PSD Botoșani

Deputatul Mihaela Huncă, coordonator al Pro România Botoșani, a transmis un mesaj botoșănenilor prin care încearcă mobilizarea acestora pentru a ieși duminică la votul care va stabili candidații care vor intra în turul doi de scrutin pentru alegerea președintelui României.

 

 

Vă redăm Integral mesajul transmis de deputatul Mihaela Huncă:

 

 

 

A venit momentul să decidem din nou pentru România!

Rostul președintelui este nu să blocheze roțile dezvoltării, administrării, guvernării țării, ci să facă astfel încât acestea să se poată mişca. Deosebit de important este omul care ne va reprezenta în următorii cinci ani în lume.  

Am avut 5 ani în care în loc să ne promovăm, în loc să lucrăm la infrastructură, transporturi, sănătate, educație și cultură ne-am erodat în conflicte, inițiate de cele mai multe ori chiar de preşedinte. Până acum, cu precădere în ultimii 15 ani, președinții au încurajat cearta politică, dorindu-și fiecare „guvernul meu”, iar societatea a fost puternic afectată.

 Mircea Diaconu este candidatul independent pe care PRO România îl susține la preşedinţia țării. În aceste zile când am stat de vorbă cu mii de botoșăneni, am fost felicitați și sprijiniți în demersul nostru. Oamenii își doresc un președinte apolitic a cărui ușă să fie întotdeauna deschisă pentru români. Președintele cooperează, colaborează cu lumea politică, cu întreaga societate, cu oricine este nevoie. Mircea Diaconu este un candidat care ajunge la inima românilor, un om din popor, un sprijin real într-un stat dominat de ambiții politice în care nu se  ține cont de dorința alegătorilor: un președinte fără implicare politică, un președinte care vine din mijlocul românilor, pentru români.

 A venit vremea ca sfidarea, minciuna și aroganța să nu-și mai găsească locul  în politica românească și să votăm un român adevărat, Mircea Diaconu!

 Dragi botoşăneni, de votul de duminică depinde parcursul european al României, de votul de duminică depinde practic viitorul nostru pentru următorii 5 ani. Vă aștept pe toți la vot!