DN29C se reabilitează până la Bucecea, nu mai departe: coincidență administrativă sau piesă dintr-un joc mai mare?
Senatorul Doina Federovici, președintele PSD Botoșani și fost președinte al Consiliului Județean, a anunțat demararea, la începutul lunii octombrie, a lucrărilor de reabilitare pe DN29C, sectorul Cucorani-Bucecea, un tronson de drum național considerat important pentru trafic, întrucât asigură legătura spre Vama Siret și era afectat de traficul greu. Doar că se va lucra pe ceva mai mult de zece kilometri.
Potrivit anunțului, contractul a fost semnat recent de Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași, are o valoare de 7,5 milioane de lei fără TVA și vizează 10,6 kilometri de drum, de la intersecția cu drumul Botoșani-Dorohoi, până la ieșirea din Bucecea. Lucrările prevăzute includ refacerea și curățarea stratului suport, amorsarea și așternerea covorului asfaltic, completarea acostamentelor și marcaje rutiere noi.
Senatorul a mulțumit public directorului general regional al CNAIR, Ovidiu Laicu, și acesta membru PSD, pentru colaborare și pentru găsirea soluției de realizare a lucrării chiar în această toamnă, subliniind că investițiile în infrastructura rutieră a județului „au fost, sunt și vor rămâne o prioritate” pentru echipa PSD Botoșani.
De ce contează exact unde se oprește tronsonul
Dincolo de bucuria firească a oricărei comunități atunci când un drum național degradat este, în sfârșit, reparat, traseul ales pentru acest proiect ridică o întrebare legitimă pentru orice botoșănean atent la harta politică a județului: lucrările se opresc exact la ieșirea din Bucecea, localitate condusă de un primar PSD. Imediat după Bucecea urmează comuna Vârfu Câmpului, unde PSD a pierdut primăria în urmă cu doi ani, în fața candidatului PNL Ovidiu Domunco, și unde își are casă chiar președintele Consiliului Județean și al PNL Botoșani, Valeriu Iftime.
Continuarea firească a tronsonului, dincolo de Bucecea, ar fi permis intersectarea cu drumul național Dorohoi-Suceava, o legătură care ar fi avut sens din punct de vedere strict rutier, și ar fi facilitat, așa cum spune Federovici, drumul spre Vama Siret. Faptul că proiectul actual nu merge până acolo deschide două interpretări posibile.
Interpretarea 1: o formă de „politică la nivel mic”
Prima variantă posibilă este aceea a unei decizii administrative influențate de apartenența politică a primarilor din zonă: localitatea condusă de un primar PSD primește reabilitarea drumului, în timp ce comuna condusă acum de un primar PNL, și în care locuiește principalul rival politic local al PSD, rămâne, cel puțin pentru moment, în afara proiectului. Într-un județ în care disputele politice locale au adesea o componentă foarte personală, această interpretare nu poate fi respinsă din start, mai ales în absența unei explicații publice clare privind criteriile tehnice care au determinat exact acest traseu, nu unul mai lung. Asta cu atât mai mult cu cât în comunicarea oficială a Doinei Federovici se invocă legătură ca Vama Siret, care trece prin Vârfu Câmpului.
Interpretarea 2: o formă involuntară de colaborare PSD-PNL
A doua variantă este că acest proiect, indiferent de motivația inițială, servește de fapt unui obiectiv economic asumat de administrația județeană condusă de Valeriu Iftime: dezvoltarea unui parc industrial la Bucecea, finanțat prin fonduri europene, unul dintre cele patru parcuri industriale aflate în pregătire la nivelul Consiliului Județean. Iar Federovici susține politic proiectul de la Bucecea prin asumarea acestei investiții în DN.
Un drum național reabilitat, care leagă direct municipiul Botoșani de Bucecea, este exact tipul de infrastructură rutieră necesară pentru ca un parc industrial să devină funcțional și atractiv pentru investitori, acces facil pentru transportul de marfă, pentru angajați. Din această perspectivă, proiectul susținut de Doina Federovici, chiar dacă provine dintr-o inițiativă parlamentară a PSD, sprijină indirect, dar concret, unul dintre proiectele economice ale administrației județene conduse de rivalul său politic direct.
Realitatea trecutului politic validează o singură opțiune
Ambele explicații sunt plauzibile, iar granița dintre „sprijin involuntar pentru un proiect economic al adversarului politic” și „traseu ales cu grijă pentru a evita o comună de altă culoare politică” nu poate fi trasată cu certitudine. Doar că, noi trăim cu toții de mai mulți ani, nu de ieri. Pentru cei care îi cunosc măcar puțin pe cei implicați politic, și știu cum au acționat până acum, varianta sprijinului involuntar pică pentru că la Botoșani sprijinirea interesului comun al județului a căzut de fiecare dată în fața interesului mărunt, de partid.
Ceea ce rămâne cert este rezultatul practic pentru botoșăneni: 10,6 kilometri de drum național reabilitat, cu impact direct asupra traficului greu spre Vama Siret și, posibil, asupra viitorului parc industrial de la Bucecea, dar tot un proiect mic. 10 km de drum național reabilitat, tot prin oraș, nu cu variantă ocolitoare pentru fluidizarea traficului, înseamnă la final tot un proiect mic într-o țară în care se construiesc autostrăzi, drumuri expres și variante ocolitoare chiar și pentru orașele mici.

