Close Menu
    Stiri

    Autostrada A7 înaintează spre Botoșani. Lotul 3 Bacău – Pașcani a depășit stadiul fizic de 55%

    17 octombrie 2026

    Al cincilea defibrilator public din Botoșani, la Teatrul „Mihai Eminescu”, montat alături de UPU-SMURD

    16 octombrie 2026

    O impune Federovici pe Alexandra Huțu prefect sau Iftime va stabili cine ocupă funcția?

    16 octombrie 2026

    Concurs național de identificare și atestare a produselor tradiționale, la USV Iași

    16 octombrie 2026

    Cătălin Silegeanu: Importurile de gaze au crescut cu 46,8%, în vreme ce resursele naționale zac neexploatate

    15 octombrie 2026
    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube TikTok
    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube TikTok
    Banul BotosaneanBanul Botosanean
    Banner 1
    • Acasa
    • Economic
    • Administratie
    • Politica
    • Stiri locale
    • Agricultura
    • Toate stirile
    • Contact
    Banul BotosaneanBanul Botosanean
    Prima pagină » Patru zile de festival pline și trei Seri APOLODOR. Programul complet al ediției 2026 este public
    Featured

    Patru zile de festival pline și trei Seri APOLODOR. Programul complet al ediției 2026 este public

    11 septembrie 2026Niciun comentariu
    Facebook Twitter LinkedIn Telegram Pinterest Tumblr Reddit Email
    Patru zile de festival pline și trei Seri APOLODOR. Programul complet al ediției 2026 este public
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

    COMUNICAT DE PRESĂ

    Patru zile de festival pline și trei Seri APOLODOR. Programul complet al ediției 2026 este public

    • Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți APOLODOR publică programul complet al ediției a doua, care va avea loc la Botoșani între 17 și 20 septembrie 2026.
    • Întâlniri cu scriitori, lansări de carte, ateliere, cinci expoziții de ilustrație, dialoguri, o masă rotundă internațională, teatru, filosofie, jurnalism, tururi multiculturale și concerte vor ocupa patru zile și numeroase spații culturale și educaționale din municipiu.
    • Intrarea este gratuită la toate evenimentele. Pentru cele trei Seri APOLODOR de la Teatrul „Mihai Eminescu”, publicului îi este recomandat să intre în posesia unei invitații, distribuită gratuit la Pavilionul APOLODOR de pe Pietonalul Unirii.

    Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți APOLODOR și-a încheiat alcătuirea programului pentru ediția din 2026 și pregătește, între 17 și 20 septembrie, patru zile în care cartea va circula prin teatre, biblioteci, galerii, școli, licee, cinematograf și spații ale memoriei culturale din Botoșani. Programul pornește de la literatura pentru copii și adolescenți și îi alătură ilustrația de carte, jurnalismul, filosofia, traducerea, teatrul, educația financiară, muzica și dialogul profesional despre circulația internațională a cărții.

    În fiecare zi, foaierul Teatrului „Mihai Eminescu” va găzdui Atelierul lui Carli, atelier de lectură și ilustrație susținut de Miruna Zaharia și Editura GAMA, precum și atelierele de educație financiară organizate de Asociația Forma Mentis cu sprijinul NN. Copiii și adolescenții vor mai putea participa la ateliere de jurnalism cu Elena Vijulie, pictopoezie cu Ioana Bot, filosofie cu Doru Căstăian, haiku cu Cezar-Florin Ciobîcă, teatru cu Magda Condurache și Asociația Culturală Arts Camp, traducere cu Marilena Iovu și comunicare cu Sorina Chiper.

    Scriitorii vor ajunge și direct în școli și licee prin seria „Autori printre bănci”, iar întâlnirile publice îi vor aduce la Botoșani, între alții, pe Stelian Tănase, Simona Antonescu, Lavinia Braniște, Florin Bican, Moni Stănilă, Victoria Pătrașcu, Carmen Tiderle, Cristina Andone, Jan Cornelius, Petia Kokudeva, Vitali Konstantinov, Alexandru Vakulovski și Viorel Ilișoi. Literatura va coborî și din sala de evenimente spre oraș, prin cele două tururi multiculturale ale municipiului, iar programul expozițional va reuni cinci proiecte dedicate graficii de carte, de la Livia Rusz și Alexandru Ciubotariu până la ilustratori contemporani din România și Republica Moldova și tineri artiști formați la Iași.

    Dimensiunea internațională a ediției va fi concentrată și în masa rotundă profesională „Books and Images: How Books Travel Abroad”, care îi va reuni sâmbătă, la Teatrul „Mihai Eminescu”, pe Herwig Bitsche, Vitali Konstantinov, Jan Cornelius, Marilena Iovu, Moni Stănilă, Bogdan Popescu, Alexandru Ciubotariu și Diana Soare, sub moderarea lui Florin Bican. Discuția va urmări drumul cărților, imaginilor și autorilor dincolo de granițele unei singure piețe editoriale.

    Trei Seri APOLODOR la Teatrul „Mihai Eminescu”

    Programul de seară va începe joi, 17 septembrie, la ora 18.00, cu deschiderea oficială și dialogul „Copilărie și istorie”, care îi va aduce împreună pe Stelian Tănase și Simona Antonescu, cu Ovidiu Mihăiuc în rol de moderator.

    Vineri, de la aceeași oră, Jan Cornelius, Viorel Ilișoi și Victoria Pătrașcu se vor întâlni în „Copilării în dialog”, conversație prezentată și moderată de Raluca Aftene, urmată de „Dincolo de note”, recital extraordinar de vioară și pian susținut de Răzvan Stoica și Andreea Stoica; Răzvan Stoica va cânta pe vioara Stradivarius ex Ernst 1729.

    Sâmbătă, 19 septembrie, Doru Căstăian va susține conferința „Darurile filosofiei pentru o generație digitală” și un scurt dialog cu Raluca Aftene, iar seara va continua cu concertul Adei Milea.

    Accesul la toate evenimentele Festivalului APOLODOR este gratuit. Pentru Serile APOLODOR, publicului îi este recomandat să ridice în prealabil câte o invitație gratuită de la Pavilionul APOLODOR, amplasat pe Pietonalul Unirii. Invitațiile nu presupun niciun cost, iar accesul la cele trei evenimente din Sala Mare a teatrului va avea loc între orele 17.30 și 17.50.

    Programul detaliat, cu orele, spațiile, participanții și recomandările de vârstă pentru fiecare eveniment, poate fi consultat pe site-ul festivalului, la  https://www.festivalul-apolodor.ro/blog/2026_7

    Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți APOLODOR va avea loc la Botoșani între 17 și 20 septembrie 2026, sub Înaltul Patronaj al Reprezentanței Comisiei Europene în România. Festivalul este inițiat de scriitorii Dan Lungu, director, și Luminița Corneanu, director artistic, este organizat de Fundația Corona și finanțat de Consiliul Local și Primăria Municipiului Botoșani.

    Echipa festivalului:

    Director: Dan Lungu

    Director artistic: Luminița Corneanu

    Curatoare ale expozițiilor de ilustrație: Cezarina Caloian și Dana Lungu

    Director executiv: Costică Roman

    Asistent director: Pușa Piticari

    Manager logistică și voluntari: Alexandru Teioșanu

    Identitate vizuală: Marinela Ciobanu

    Comunicare: Roxana Aiacoboaei

    Social Media: Anamaria Ionel

    Website: Robert Pietraru

    Finanțatori: Consiliul Local și Primăria Municipiului Botoșani

    Parteneri instituționali: Centrul Național al Cărții, Asociația Punctul de Cultură, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, Teatrul Național „Mihai Eminescu” Botoșani, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu”, Botoșani, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Cinematograful Unirea Botoșani, Casa Corpului Didactic Botoșani, Asociația Bibliotecarilor din România, Asociația Forma Mentis, CHILL Festival Chișinău, Galeria ArtEast Iași, Editura Gama, Agenția Caracteristic, CNIPT Botoșani, Asociația pentru Ospitalitate Culturală – AOC Iași, Asociația Scriitorilor de Literatură pentru Copii și Adolescenți din România – „De Basm”, Fundația Star of Hope – SOH România, Școala Profesională de Cooperație, Spitalul Județean de Urgenta Mavromati, Grupul de Cercetări Calitative – Universitatea  „Al. I. Cuza” Iași, Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar din București.

    Edituri partenere: Editura Art, Editura Arthur, Editura Grafic, Editura Polirom, Editura Gama, Editura Corint, Editura Casa Radio, Editura GRI, Editura Nemi, Editura Nemira, Editura Univers, Editura Vlad și Cartea cu Genius.

    Sponsori: Tipografia Printco Iași, Domeniile Sâmburești, Afumătoria noastră Iași, Bucătăria lui Nea Ilie Sulița, Armonia Gustului Havârna, Bahm Construcții Civile și Industriale SRL, Simetrix Business Software SRL, SC Danimet Exim SRL, Vatra Domnească SRL, SC Practic Comerț Strugaru SRL Darabani, Cambridge Star, Powerline Botoșani, Gecor Group, Fundația Alfa, energie și suflet.

    Parteneri media: Radio România Cultural, TVR Iași, Edupedu, PressHub, VIVA FM, Observator Cultural, Matca Literară, Filme-cărți.ro, Monitorul de Botoșani, Buzz Botoșani, Independentul de Botoșani.

    Partener de hidratare: Aqua Carpatica

    Partener de mobilitate: Geely Iași – ATI Motors Holding

     

    Patru zile de festival pline și trei Seri APOLODOR. Programul complet al ediției 2026 este public
    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    Related Posts

    Autostrada A7 înaintează spre Botoșani. Lotul 3 Bacău – Pașcani a depășit stadiul fizic de 55%

    17 octombrie 2026

    Al cincilea defibrilator public din Botoșani, la Teatrul „Mihai Eminescu”, montat alături de UPU-SMURD

    16 octombrie 2026

    O impune Federovici pe Alexandra Huțu prefect sau Iftime va stabili cine ocupă funcția?

    16 octombrie 2026

    Concurs național de identificare și atestare a produselor tradiționale, la USV Iași

    16 octombrie 2026

    Cătălin Silegeanu: Importurile de gaze au crescut cu 46,8%, în vreme ce resursele naționale zac neexploatate

    15 octombrie 2026

    Trei nume din PSD vor să fie noul prefect al județului în locul Ralucăi Curelariu de la USR

    15 octombrie 2026
    Leave A Reply Cancel Reply

    Stiri
    Featured

    Autostrada A7 înaintează spre Botoșani. Lotul 3 Bacău – Pașcani a depășit stadiul fizic de 55%

    17 octombrie 2026

    Constructorul român UMB are mobilizați 350 de muncitori și peste 100 de utilaje pe ultimul…

    Al cincilea defibrilator public din Botoșani, la Teatrul „Mihai Eminescu”, montat alături de UPU-SMURD

    16 octombrie 2026

    O impune Federovici pe Alexandra Huțu prefect sau Iftime va stabili cine ocupă funcția?

    16 octombrie 2026

    Concurs național de identificare și atestare a produselor tradiționale, la USV Iași

    16 octombrie 2026
    Social Media
    • Facebook
    • Twitter
    • Instagram
    • YouTube
    • TikTok
    Stiri noi

    Autostrada A7 înaintează spre Botoșani. Lotul 3 Bacău – Pașcani a depășit stadiul fizic de 55%

    17 octombrie 2026

    Al cincilea defibrilator public din Botoșani, la Teatrul „Mihai Eminescu”, montat alături de UPU-SMURD

    16 octombrie 2026

    O impune Federovici pe Alexandra Huțu prefect sau Iftime va stabili cine ocupă funcția?

    16 octombrie 2026

    Concurs național de identificare și atestare a produselor tradiționale, la USV Iași

    16 octombrie 2026
    Banul Botosanean
    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube TikTok
    • Acasa
    • Economic
    • Administratie
    • Visit Botosani
    • Politica
    © 2026 Designed by HeZo Agency

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.