Comunicat de presă deputat Alexandrin MOISEEV:
Ilie Bolojan este un premier care a pus interesul României înaintea propriei imagini politice. A lăsat în plan secund capitalul de încredere construit prin ani de performanță la Bihor și Oradea pentru a-și asuma una dintre cele mai dificile misiuni: corectarea direcției statului român. Într-o perioadă a compromisurilor facile, a ales responsabilitatea. Într-o perioadă a confortului politic, a ales sacrificiul. Este un om de stat în adevăratul sens al cuvântului. Îl asigur pe premier de toată susținerea mea pentru a continua reformarea statului.
Datele prezentate public de premier pe pagina sa personală de Facebook, confirmă această direcție. Economiile realizate în a doua jumătate a anului trecut au permis reducerea deficitului bugetar cu peste 1% din PIB, sub ținta de 8,4% asumată. România și-a respectat angajamentele și a recâștigat credibilitatea în fața investitorilor și a piețelor financiare.
În 2025, deficitul a fost redus fără a diminua investițiile. Acestea au totalizat 137,5 miliarde de lei, reprezentând peste 7% din PIB. Fondurile europene, inclusiv cele din PNRR, au înregistrat un nivel ridicat de supracontractare, iar proiectele au fost prioritizate.
Disciplina financiară a fost menținută, iar statul a parcurs o primă etapă de reducere a cheltuielilor. În același timp, veniturile bugetare au crescut, inclusiv prin majorarea unor taxe. Aceste ajustări au generat o contracție economică și dificultăți suplimentare pentru mulți români, dar fără a mai crește taxele, România are acum o bază solidă pentru relansare.
Bugetul pentru 2026 se construiește pe baze realiste. Ținta de deficit este de puțin peste 6%, iar inflația este estimată să scadă spre 4%. Obiectivul este clar: un buget al relansării și al investițiilor.
Peste 15 miliarde de euro vor proveni din fonduri europene, prin PNRR și politica de coeziune. Acești bani se vor regăsi în infrastructură, economie și servicii publice mai bune.
La începutul lunii februarie, Guvernul își va angaja răspunderea pe legislația care va restrânge cheltuielile statului în administrație și va susține relansarea economică. Ulterior, va fi adoptat bugetul.
Este adevărat că, în prezent, în viața de zi cu zi se resimt efectele reducerii deficitului. Dar, din lunile următoare, pe baza măsurilor de însănătoșire adoptate și a unei economii mai sănătoase, România va intra pe un traseu de relansare.

