BCR și CCIA Botoșani invită antreprenorii la evenimentul „Dezvoltă afaceri inteligente” – 8 mai, Teatrul Mihai Eminescu
Botoșaniul devine epicentrul antreprenoriatului regional pe 8 mai 2025, când va găzdui evenimentul „Dezvoltă afaceri inteligente. Ține-te de plan, vei reuși”, organizat de BCR Botoșani în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani (CCIA). Întâlnirea este dedicată tuturor antreprenorilor, managerilor și aspiranților din mediul de afaceri local care vor să-și dezvolte activitatea strategic, inteligent și sustenabil.
Evenimentul va avea loc la Teatrul „Mihai Eminescu”, începând cu ora 11:00, iar participarea este gratuită, pe baza completării unui formular online:
👉 Formular de înscriere
Un lineup de invitați de top din business, cultură și administrație
Participanții vor beneficia de sesiuni valoroase de învățare, inspirație și networking, susținute de invitați de marcă:
-
Alexandru Vasilache, Director al Teatrului „Mihai Eminescu” – „Arta de a construi succesul, când cultura întâlnește business-ul”
-
Valeriu Iftime, Președinte CCIA Botoșani – „Dezvoltarea inteligentă a afacerilor – direcții strategice pentru județul Botoșani”
-
Mihai Zânt, Coach & Trainer cu experiență internațională – „Liderii buni se văd în vremuri grele”
-
Andrei Ovidiu Păun, Coordonator Zonal Micro, BCR – „Protecție inteligentă și soluții de finanțare pentru antreprenori”
-
Vasile Asandei, Director ADR Nord-Est – „Oportunități de finanțare prin granturi oferite de Programul Regional Nord-Est, PNS și PNRR”
-
Petronela Ciobanu, Consultant fiscal & Managing Partner, Expert Mind – „Modificări fiscale și oportunități de optimizare”
-
Liviu Țului, Director Grup Retail, BCR SA – Moderatorul evenimentului
Un eveniment despre viitorul afacerilor din Botoșani
Într-un județ în plină transformare economică, evenimentul aduce pe aceeași scenă lideri din banking, consultanță fiscală, cultură și administrație, oferind antreprenorilor locale acces la:
-
Tendințele actuale în finanțare și dezvoltare
-
Resurse concrete pentru optimizarea fiscală
-
Modele de leadership în perioade dificile
-
Oportunități de finanțare nerambursabilă
Participă și tu la construcția unei economii locale inteligente!
Fie că ești la început de drum sau conduci o afacere consolidată, acest eveniment este ocazia ideală de a-ți rafina planurile, de a înțelege mai bine oportunitățile regionale și de a face networking cu profesioniști relevanți pentru businessul tău.

