Democrația din România suferă în aceste zile atacuri fără precedent, pentru că gruparea mafiotă care a pus stăpânire pe justiție recurge la orice mijloace să-și păstreze puterea. Alegerile de duminică au devenit o miză uriașă, iar decizia pe care fiecare cetățean o va lua în cabina de vot devine borna direcției spre care se va îndrepta întreaga națiune. Duminică se va hotărî dacă următorul guvern va reda țara poporului suveran sau va înmormânta democrația.
Cătălin Silegeanu, prim-vicepreședintele AUR Botoșani, face un apel către toți botoșănenii să voteze masiv pentru extirparea cancerului care a măcinat structura întregului stat: corupția, politizarea instituțiilor și legiferarea în favoarea intereselor partizane, moștenirea pe care PSD și PNL o lasă după 35 de ani de guvernare.
„Știm cu toții care ne sunt rănile, știm cu toții unde ne doare. S-au succedat la putere niște impostori care ne mângâiau cu vorbe, în timp ce adânceau rana s-ajungă degetul la resurse. Analfabeți, obedienți, hoți, plagiatori au năvălit cu rândul sau deodată la sacul poporului, dar s-au numit miniștri, senatori, comisari, directori, secretari. S-au învârtit și au strivit oamenii simpli sub roata lor. Și-au ridicat vile de milioane de euro din banii poporului, au cumpărat serviciile și au acaparat justiția, ca în final să arunce în aer democrația și să ne târască pe toți în haos”, a afirmat liderul și candidatul AUR la Senat.
Silegeanu le cere botoșănenilor să răspundă încercărilor de deturnare a alegerilor cu cea mai mare prezență la vot din istorie.
„Dacă suntem mai mulți ca niciodată, nu vor mai putea orchestra operațiuni de răsturnare a rezultatelor și a mesajelor pe care poporul în transmite, nu vor putea pune la cale lovituri de stat. Dacă suntem mai mulți ca niciodată și sancționăm puternic partidele profund racordate la putere și bani publici, îndreptăm răul făcut în toți acești 35 de ani. Să ne răzbunăm părinții și bunicii care au murit în Revoluție pentru ca noi să trăim în libertate și să putem alege.
Liberul arbitru și conștiința împăcată sa o aveți atunci când puneți stampila. Indiferent de rezultate, Aur își va continua misiunea de a reprezenta atât pe cei ce ne-au ales cât și pe cei ce nu ne-au acordat la acest moment încrederea. Suntem increzatori ca este timpul nostru, ca putem sa schimbam fata României și ca putem face împreună pași spre bunăstarea tuturor. Vă îndemn să ieșiți la vot cu calm, înțelepciune și rabdare în fata oricăruia care va este impotriva”,a încheiat vehement Cătălin Silegeanu.