Doamna Alexandra Huțu a demonstrat din nou că doarme în papuci. Așa e când ai doar locuri de muncă garantate de partid și habar nu ai de nimic. De această dată, doamna Huțu ne arată că nu știe nici ce este la ea acasă în Vârfu Câmpului, nici cum arată niște acte normative emise de Guvern sau Parlament.
În acest video, îi explic doamnei Alexandra Huțu și colegilor ei din PSD cum stă treaba cu barajul de la Vârfu Câmpului, obiectiv strategic pentru Botoșani și pe care noi, cei din #EchipaValeriuIftime, îl situăm în topul priorităților județului nostru. Pe ei, dacă i-ar fi interesat ar fi rezolvat de multă veme această problemă și Botoșaniul nu ar mai fi avut atâtea necazuri cu apa.
Dar, pentru ca să nu mai avem neștiutori în Parlament, total dezinteresați de problemele comunității, avem nevoie de votul tuturor botoșănenilor. Doar astfel putem schimba în bine nivelul de trai în Botoșani.
#EchipaValeriuIftime #ContinuămSchimbarea #EduardMititelu
CMF 11240002
Nici dupa 6 ani parlamentarii PSD nu au reușit sa descifreze răspunsul dat la interpelarea privind barajul de la Vârfu Câmpului și nu au avut curiozitatea să verifice textul legal invocat în răspunsul primit la data de 18.04.2018: ” Pentru exproprierea suprafeței de teren de 256.272,70 mp mai sus menționată, ce aparține Rezervației Naturale Pădurea Zamostea – Luncă RONPA 0744, obiectivul de investiții trebuie să se încadreze și în prevederile art. 27 alin 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice…”
Dragi botoșăneni, Obiectivul de investiții “Amenajarea complexă Vârfu Câmpului pe râul Siret, judeţele Suceava şi Botoşani” trebuie declarat drept proiect major de importanță națională în domeniul gospodăririi apelor și nu este suficient ca lucrările prevăzute de Legea 171/1997 să fie de interes național.
Dna Doina Federovici și dna Alexandra Hutu fac referire tot la Legea 171/1997 deși din anul 2018 li s-a comunicat faptul că Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, este cea care reglementează situația obiectivului de investiții ( Art. 28 alin. 7 OUG 57/2007 : ”și, în lipsa unor soluţii alternative, planul sau proiectul trebuie totuşi realizat din considerente imperative de interes public major, inclusiv de ordin social ori economic, autoritatea competentă pentru protecţia mediului emite acordul de mediu, avizul de mediu sau avizul Natura 2000…”
Din acest motiv nu avem rezolvată problema apei, parlamentarii PSD neștiind să citească un răspuns la o interpelare și fiind lipsiți de preocuparea de a cauta soluții.
Din cauza acestui mod iresponsabil de a face politică, județul nostru este pozitionat la coada oricărui clasament.
Dacă explicația juridică nu v-a convins, vă îndemn să rămâneți aproape de activitatea echipei noastre pentru a vedea că problema barajului de la Vârfu Câmpului se va rezolva, chiar dacă acest fapt provoacă nemulțumire parlamentarilor PSD.