Economic Știri locale

Schimb de generație la o firmă cu 50 milioane euro cifră de afaceri: ”Ne ambiționezi în fiecare zi să ne depășim limitele”

Business-urile mari din Botoșani, cele sănătoase, construite încă de la începutul anilor 90, încep să ajungă pe mâna noilor generații.

Părinții lor le-au inventat și le-au crescut, iar acum copiii ajung să facă parte din echipele de decizie. Partea bună pentru Botoșani este că aceste noi generații sunt pregătite foarte bine și revin pe plan local cu un nou suflu.

După Elsaco și Electroalfa, Grup Eta se numără printre marile afaceri locale în care părinții primesc acum aportul noii generații.

Pe pagina de Facebook a Grup Eta există o postare prin care familia Gianina și Iulian Parascanu anunță infuzia de ”sânge tânăr” din business-ul de peste 50 milioane euro pe care îl conduc.

”Dacă ar fi să facem o analiză și să ne gândim ce a făcut anul 2023 să fie atât de special pentru noi, Gianina și Iulian Parascanu, fondatorii Grup Eta, atunci ar fi faptul că s-au împlinit 6 ani de când baiatul nostru, Ștefan, a decis să se alăture companiei noastre Ștefan, suntem recunoscători ca ai ales să-ți împarți ideile, creativitatea, abilitățile și să te implici trup și suflet în proiectele noastre, deși ai fi putut alege o altă carieră. Contribuția ta ne-a ajutat să ne dezvoltăm business-ul, să îmbunătățind calitatea serviciilor, iar energia ta contagioasă ne-a încărcat cu forțe proaspete ca să reușim nu să ne atingem, ci să ne depășim potențialul. Îți mulțumim pentru că faci parte din echipa noastră, că ne ambiționezi în fiecare zi să ne depășim limitele, că ne inspiri și că #împreună suntem o familie frumoasă și puternică”,  se precizează în postarea Grupului Eta.

Poate nu întâmplător, de câțiva ani Grup Eta se evidențiază prin foarte multe acțiuni de sprijinire a instituțiilor de cultură, a activităților ONG-urilor.