Economic Politică Știri locale

Buget pentru dezvoltarea României

Guvernul a aprobat bugetul pentru 2024, un buget care reflectă viziunea și determinarea PNL de a construi o Românie modernă și prosperă.

Bugetul pentru 2024 asigură continuarea investițiilor pentru modernizarea României, creșterea salariilor profesorilor și a pensiilor, alocarea sumelor pentru serviciile medicale.

Dezvoltăm comunitățile locale prin finanțarea tuturor proiectelor esențiale şi continuăm investițiile în sănătate și în infrastructură rutieră, pentru a reduce decalajele dintre urban și rural.

Bugetul pentru anul viitor va fi unul al creșterii economiei și creării locurilor de muncă, al majorărilor sustenabile de salarii și pensii. Sprijinim mediul de afaceri și cetățenii și, de aceea, am insistat ca anul viitor să nu fie introduse noi taxe sau impozite.

Stabilitatea și predictibilitatea sunt esențiale pentru mediul de afaceri și pentru atragerea investitorilor, iar acest lucru e parte din viziunea liberală referitoare la o societate dinamică și plină de oportunități.

La Ministerul Dezvoltării, ne-am asigurat, așa cum am promis, că vom avea fondurile necesare pentru programele de dezvoltare locală, derulate prin Anghel Saligny sau CNI. Structurile de sănătate vor avea un buget total de aproximativ 80 de miliarde, cu o creștere pentru Casa Națională de Asigurări de Sănătate de peste 3 miliarde. Alocăm și fondurile necesare pentru continuarea tuturor programelor de mediu, atât de importante pentru cetățeni.

PNL a pledat pentru o construcție bugetară în care investițiile publice sprijină economia și veniturile la buget, iar acestea, la rândul lor, devin surse sustenabile de creștere a veniturilor și a calității vieții pentru toți românii.