Economic

Amendă uriașă aplicată unei firme de comisarii Gărzii de Mediu Botoșani

Comisariatul Gărzii de Mediu Botoșani împreună cu Biroul Județean de Poliție Transporturi Botoșani a controlat un agent economic care are ca activitate extracția pietrișului și nisipului.

”S-a constat că un operator economic a demarat activitățile de extracția pietrișului și nisipului fără a deține autorizație de mediu și autorizație de gospodarire a apelor.

Pe amplasament a fost identificat un excavator cu senile și cupă tip și un depozit temporar de agregate minerale. S-a identificat decopertarea unei zone de exploatare și depozitarea solului vegetal pe teren dat spre folosință conform contractului de locațiune, în imediata vecinătate a suprafeței exploatate. Pentru neconformitățile constatate comisarii de mediu au aplicat două sancțiuni principale în cuantum de 105.000 lei”, a transmis Comisariatul Gărzii de Mediu Botoșani.

Totodată s-a dispus măsura ”Se interzice funcționarea fără autorizație de mediu pentru activitățile care fac obiectul procedurii de autorizare din punct de vedere al protecției mediului, conf art 14 din OUG 195/2005″.

Verificarea la acest agent economic s-a făcut ca urmare a controlului tematic la operatori economici care desfășoară activitatea de extracție a pietrei ornamentale și a pietrei pentru construcții, extracția pietrei calcaroase, ghipsului, cretei și a ardeziei și a minereurilor, extracția pietrișului și nisipului, extracția argilei și caolinului, inclusiv în scopul amenajarii iazurilor piscicole- cod CAEN 0811, 0812, 0510, 0520, 0710, 0721, 0729.