Administrație Economic Știri locale

Mai scăpăm de un drum de piatră. A început modernizarea drumului județean Dobârceni – Murguța – Ștefănești

Luni, 10 iulie 2023, au început lucrările de modernizare a unui nou sector de drum de piatră! Este vorba de DJ294B, Dobârceni – Murguța – Ștefănești. Lucrările, care se ridică la 44,6 milioane de lei, vor fi finanțate din Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” (38,6 milioane de lei) și bugetul propriu al Consiliului Județean (6 milioane de lei).

„Continuăm procesul de modernizare a infrastructurii rutiere județene. La preluarea mandatului am promis că vom face acest drum și am căutat soluțiile ca acest lucru să se realizeze cât mai repede, mai ales că este o investiție așteptată de foarte mulți ani. Prin modernizarea DJ294B, Dobârceni – Murguța – Ștefănești, rezolvăm problemele de infrastructură rutieră din sud-estul județului, creând o alternativă modernă de circulație locuitorilor din zonă și nu numai. Se leagă comuna Dobârceni de orașul Ștefănești, implicit de Drumul Național DN 24C”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Lucrarea va fi realizată de o asociere formată din firmele botoșănene: Conrec, Transasfalt Prod și Elproex. Durata de execuție este de 20 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

„Consiliul Județean Botoșani a modernizat și continuă să modernizeze sectoare importante de drum județean, pentru că ne dorim să avem cât mai puține drumuri de piatră. Am promis că vom asigura condiții bune de trafic pentru locuitorii din toate zonele județului și asta facem. Ca la fiecare lucrare, am solicitat constructorului să facă lucrări de calitate, care să reziste în timp”, a declarat vicepreședintele Dorin Birta.

În vederea scurtării timpilor de realizare a investițiilor, Consiliul Județean Botoșani și-a asumat realizarea studiilor de fezabilitate și a proiectelor tehnice, astfel încât în momentul deschiderii Programului „Anghel Saligny” toată documentația tehnică a fost gata. „În paralel cu semnarea cererilor de finanțare, am realizat, prin intermediul Direcției Județene de Drumuri, și licitațiile pentru execuția lucrărilor de modernizare la cei 40 de kilometri de drumuri județene de piatră prinși în PNI. Vrem să dezvoltăm județul și nu mai avem timp de pierdut. Vorbim de investiții masive în județ și facem tot ceea ce ne stă în puteri ca acestea să devină realitate”, a conchis Doina Federovici.