
Sfânta sărbătoare a Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos și tradițiile acestei perioade au fost marcate în stil tradițional de doi dintre oamenii de afaceri din Botoșani care conduc business-uri de multe milioane de euro anual.
Vlad Iftime, unul dintre managerii companiilor din grupul Elsaco, a postat pe contul său de Facebook o imagine în care este îmbrăcat într-un costum tradițional de urs din grupurile de colindători din mediul rural.
”La granița dintre pasiune și simbol, ducem tradiția mai departe…”, este mesajul care a însoțit fotografia postată de Vald Iftime.
Unul dintre cei mai activiti dezvoltatori imobiliari din ultimii ani, Beniamin Prisacariu, a postat un clip video în care el și familia sa cântă o colindă în Biserica penticostală Betel.
”Dumnezeu să vă binecuvinteze ”, a transmis Beniamin Prisacariu prietenilor săi de pe rețeaua de socializare Facebook.
