Economic Știri locale

În Botoșani este unul dintre cele mai interesante winebaruri din țară. Verdictul dat de oameni de business la nivel național



Revista După Afaceri Premium, parte a grupului Ziarul Financiar, a publicat un amplu articol despre recomandările câtorva oameni de afaceri pasionați de vin. Una dintre recomandări vizează direct municipiul Botoșani și îl poziționează în categoria premium prin faptul că are un winebar de excepție.

Este vorba despre Artech Wine, business fondat de somelierul și omul de afaceri Daniel Haidarli.

Nominalizarea vine din partea lui Gabriel Lăcureanu, enolog şi antreprenor, fondatorul brandului de vin L’Artist.



 

„În calitate de enolog, să cunosc winebarurile din ţară reprezintă o parte din specificul muncii mele. Cât timp am făcut vinuri la o singură cramă şi în acelaşi timp am fost managerul acelei crame, am vizitat şi am lucrat cu 24 de magazine de vinuri din toată ţara. Acum, de când sunt enolog consultant şi creez şi propria marcă de vinuri, am continuat să ţin legătura cu o parte dintre ele. Câteva dintre winebarurile pe care vreau să le menţionez sunt The Great Hill (Bucureşti), un winebar personalizat, unde se degustă vinurile de clasă ale podgoriei Dealu Mare, Le Somelier (Braşov), cu peste 450 de etichete naţionale şi internaţionale, dar şi cu distilate şi tutun, Divino Wine Shop (Iaşi), cu 80% vinuri internaţionale, cu cafea şi tutun, Artech Wine & Beer & Coffee (Botoşani), cu aproximativ 1.000 de produse diferite, atât vinuri, distilate, tutun, cât şi bere., a declarat Gabriel Lăcureanu pentru După Afaceri Premium