Economic Știri locale

După ce au vândut terenul către Dedeman, acționarii Forma declanșează dizolvarea voluntară și lichidarea fostei fabrici




La câteva luni după ce au vândut cu 2,4 milioane euro către Dedeman terenul de la fosta fabrică Forma, acționarii firmei botoșănene au declanșat procedura de dizolvare voluntară și lichidare a acesteia.

Consiliu de Administrație al SC FORMA SA Botoșani convoacă Adunarea Generală extraordinară a Acționarilor pentru a doua parte a lunii octombrie și pe ordinea de zi se află aprobarea dizolvării voluntare și lichidării și aprobarea numirii lichidatorului, Cabinet Individual de Insolvență Ioniceanu Mihaela, cu sediul în comuna Hilișeu-Horia.

 

Directorul executiv al Forma, Raju Kashyap, cetățean indian cu rezidență permanentă în Botoșani, România, va avea mandat cu drept de substituire, pentru semnarea hotărârii AGEA, în numele și pe seama tuturor acționarilor prezenți la Adunare, precum și pentru îndeplinirea tuturor procedurilor și formalităților necesare în vederea depunerii Hotărârii AGEA la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

 

Potrivit Depozitarului Central, acționarii Forma SA Botoșani la data de 30 iunie 2022 erau

 

ACTION CONSTRUCTION EQUIPMENT LIMITED loc. DUDHOLA IND – 89,5183%

Alți acționari 10,4817%